Răsplată binecuvântată pentru copiii Parohiei Caporal Alexa
Copiii care compun corul mic al Parohiei Caporal Alexa din Protopopiatul Arad au încununat activitatea pastoral-culturală desfăşurată în cadrul programului catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" şi mai ales strădania depusă în formaţiunea corală, printr-o excursie în judeţul Hunedoara, efectuată la sfârşitul săptămânii trecute, împreună cu părintele paroh Gabriel C. Mariş. Primul lor popas a fost făcut la biserica şi cimitirul din Ţebea, unde copiilor, în jurul gorunului lui Horea şi al lui Avram Iancu, li s-a vorbit despre dragostea de neam şi ţară. Călătoria a continuat cu vizita la Mănăstirea Crişan, unde tinerii pelerini s-au închinat şi au cântat pricesne. Frumoasele pricesne învăţate de copii în cadrul multor ore de repetiţii corale şi cântate în biserica de acasă au înfrumuseţat şi biserica Mănăstirii Crişcior. Ultimul obiectiv vizitat a fost municipiul Deva, unde au vizitat grădina zoo, au vizitat centrul oraşului şi au urcat cu telecabina la străvechea cetate a Devei.