Răspundem cititorilor: Masajele cu tinctură de urzică stimulează creşterea părului

Data: 26 Feb 2011

Cosmina F., Focşani: "Sub ce forme poate fi utilizată urzica în tratamentele externe?"

Prof. Constantin Milică: Se fac băi locale cu infuzie concentrată din frunze şi rădăcini (6-10 linguri la 1 litru apă clocotită), având efecte cicatrizante şi epitelizante. Se mai pot aplica frunze proaspete strivite cu puţină sare şi cataplasme cu piure din urzici pentru diverse boli de piele, inclusiv înţepături de albine, viespi şi bondari. Prin combinare cu tratamente interne, în cure de câteva luni, urzica intervine în osteoporoză prin capacitatea de refacere a cartilajelor subţiate, mai ales la femei după menopauză. Acţiunea se datorează bogăţiei plantelor în vitamine şi săruri minerale, îndeosebi cu siliciu. Hemoroizii interni şi externi, cu sau fără sângerări, precum şi fisurile anale se tratează cu băi locale şi comprese cu infuzie concentrată de frunze, rădăcini de urzică în amestec cu flori de coada-şoricelului. Tratamentele în stomatite, gingivite, amigdalite, afte, infecţii bucofaringiene, efectuate prin gargară şi clătirea energică a gurii cu infuzie concentrată din frunze, are efecte deosebit de bune datorită acţiunii antimicrobiene, dezodorizante şi cicatrizante. Datorită bogăţiei în clorofile, urzica constituie o materie primă foarte valoroasă în industria cosmetică şi în dermatologie, servind la prepararea de loţiuni şi creme, cu rol de stimulare a refacerii ţesuturilor. Intră în compoziţia pastei de dinţi, a şampoanelor şi în tincturi, cu efecte contra căderii părului, favorizând refacerea podoabei capilare pierdute. Este foarte valoros decoctul din 3-5 linguri frunze uscate la 1 litru apă, la care se adaugă rădăcini de urzică şi de brusture, herba de cimbrişor, flori de lavandă, frunze de mesteacăn şi nuc, conuri de hamei, cu adaosul a câteva linguri de oţet. Se introduce în băi săptămânale pe cap, pentru întărirea rădăcinii părului, degresarea firului de păr şi pentru combaterea alopeciei, seboreei şi a mătreţii. Acelaşi amestec se utilizează şi în prepararea unei tincturi (100 g plantă la 1 litru alcool 400 care se macerează timp de 8-14 zile). Se fac masaje la rădăcina părului la intervale de 2-3 zile, pentru activarea creşterii, urmate de periaje energice cu o perie aspră pe pielea capului. În amestec se pot introduce frunze de merişor, flori şi seminţe proaspete de călţunaşi.