Răspundem cititorilor: Obligeana combate insomnia cronică

Data: 05 Ianuarie 2011

Andreea F., jud. Neamţ: "În ce afecţiuni este recomandată obligeana?"

Prof. Constantin Milică: Obligeana este una dintre cele mai importante plante medicinale, cu aplicaţii foarte diversificate. În bolile aparatului digestiv, obligeana este considerată regina plantelor tămăduitoare, intervenind benefic în foarte multe afecţiuni, mai ales la ficat, pancreas, colecist şi splină. Un efect special se exercită prin intensificarea secreţiilor gastrointestinale, mărind pofta de mâncare, mai ales în cazul unei anorexii pe suport nervos. Tratamentul se face cu 10-20 de picături de tinctură (nu mai mult) sau cu două vârfuri de cuţit de pulbere, înainte de fiecare masă (la doze prea mari se reduce apetitul şi se provoacă o stare de greaţă). Prin efectul fortifiant asupra tubului digestiv, obligeana intervine în vindecarea diferitelor afecţiuni: gastrite hiperacide, acute şi cronice, ulcere gastrice şi duodenale, pancreatită, digestie dificilă la un stomac leneş. Aceste boli se vindecă în câteva săptămâni prin consumul a 100 ml macerat la rece cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Acelaşi macerat la rece, luat câte un pahar dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, înainte de cină, are acţiune asupra constipaţiei atone şi psihice, cu efect ce depăşeşte acţiunile laxativelor clasice. Tinctura de obligeană (30 de picături luate de 3-4 ori pe zi înainte de mese, într-o cură de trei săptămâni) este recomandată în colici abdominale, colite, enterite, enterocolite, colecistite, greţuri şi vome, acumulări de gaze în stomac şi intestine, evitând balonările dureroase. Prin acţiunea depurativă şi antitoxică, obligeana ajută la curăţirea stomacului şi a intestinelor de mucozităţi abundente, de toxine şi otrăvuri. Se va lua într-o zi un litru de infuzie preparată cu 4 linguriţe rizomi uscaţi şi măcinaţi fin, cu infuzare timp de 15 minute. Printr-un puternic efect reflex vomitiv se ajunge la o curăţire rapidă a stomacului. Contra insomniei cronice este eficace o cană cu infuzie de obligeană luată seara, înainte de culcare. La migrene, ameţeli şi dureri de cap, apărute pe fondul unei stări de stres, se indică, în uz intern, 2-3 linguriţe de pulbere pe zi, iar în uz extern cataplasme cu pastă de obligeană în apă, aplicate pe frunte şi ceafă. Pentru îmbunătăţirea memoriei, mai ales la copii şi la vârstnici suferinzi, se recomandă ca, în fiecare zi, dimineaţa şi seara, să se ia câte un vârf de cuţit pulbere, pusă într-o linguriţă cu miere.