Răspundem cititorilor: Remediile naturiste dau rezultate bune în stările de anxietate

Data: 10 Martie 2011

Sorina D., Buzău: "Cum poate fi tratată, cu metode naturiste, starea de anxietate?"

Prof. Constantin Milică: Există multe metode care pot fi de ajutor în situaţii de stres, pentru a diminua nivelul anxietăţii. În funcţie de cauzele subconştiente, care au declanşat starea de anxietate, se pot adopta măsurile corespunzătoare. S-a dovedit că multe plante medicinale şi aromatice, cu efecte relaxante şi sedative, sunt benefice în tratamentul anxietăţii, dacă sunt alese corespunzător cu particularităţile organismului respectiv. În uz intern au efecte sedative, cu calmarea sistemului nervos, echilibrarea stărilor de anxietate şi reducerea palpitaţiilor, mai ales în atacul de panică. - infuzii din flori de tei, lavandă, muşeţel şi iasomie (2-3 grame flori uscate la 200 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 5 minute şi se beau 2-3 căni pe zi, între mese sau înainte de culcare), având efecte în combaterea anxietăţii şi a insomniei; - infuzie din frunze de roiniţă (Melissa), flori şi frunze de păducel şi mâţişori de salcie sau frunze de rozmarin; - infuzie din herba de sunătoare şi talpa-gâştei cu efecte calmante şi în cazuri de claustrofobie şi agorafobie, într-un tratament de minimum 3 luni ; - infuzie din conuri de hamei şi rădăcini de obligeană; - infuzie din rădăcini de valeriană cu efecte sedative contra stresului, a tulburărilor apărute în sistemul nervos şi ale stărilor sufleteşti, fără a da dependenţă (nu se foloseşte la copii şi femei gravide); - infuzie din flori de portocal amar, din care se bea o cană seara, înainte de culcare. Pentru situaţii mai grave, inclusiv atacul de panică, se recomandă un amestec de plante în care intră, în proporţii egale, flori de muşeţel şi tei, frunze de roiniţă şi rozmarin, două ceaiuri călduţe pe zi, ultimul înainte de culcare. În afară de ceaiuri sunt eficiente: - tinctură în alcool 600 din lavandă, păducel, cătuşe, măceşe, arnică, valeriană şi passiflora; - pulbere din flori de tei şi frunze de urzică vie; - ulei eteric din cătină albă, iasomie, lavandă, muşcată, ghimbir, roiniţă şi salvie pentru masaje pe tâmple şi frunte; - ulei eteric pentru pulverizare în încăpere din lavandă, trandafir, iasomie, chiparos, bergamot, santal şi ylang-ylang.