Răspunsuri duhovniceşti: „Aşteptarea, nădejdea şi pregătirea Vechiului Testament“

Părinte, cinstim astăzi pe Sfântul şi Dreptul Simeon şi pe proorociţa Ana, persoane sfinte legate de evenimentul Întâmpinării Domnului. Ce rol au avut în istoria mântuirii?

Evanghelia Praznicului Întâmpinării Domnului ne spune că, la Ierusalim, era un bătrân, numit Simeon, "drept şi credincios", "care aştepta mângâierea lui Israel", adică venirea lui Mesia. Şi Sfânta Evanghelie mai subliniază un fapt deosebit de important, şi anume că "Duhul Sfânt era asupra lui". Această precizare a Sfântului Evanghelist Luca este de o mare importanţă teologică. Duhul Sfânt nu fusese încă revelat omului ca Persoană distinctă a Sfintei Treimi, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos era încă un prunc, nu împlinise iconomia mântuirii lumii. Dar Duhul este prezent şi plineşte lucrarea Sa. Este "asupra bătrânului Simeon", căruia i-a vestit că nu va cunoaşte moartea înainte de a vedea pe Mesia, pe "Hristosul Domnului", adică pe Cel Uns de Tatăl spre mântuirea lumii. Duhul Sfânt este Cel care cheamă pe Simeon la Templu, chiar în acea clipă a zilei în care Pruncul cel Sfânt este adus acolo şi descoperă inimii lui taina cea mare, că pruncul purtat în braţe de Preacurata lui Maică este Mesia, Izbăvitorul umanităţii şi al întregii lumi de sub robia păcatului şi a morţii. În pustia spirituală a umanităţii, neprimitoare de Dumnezeu, în mijlocul căreia se născuse Pruncul mântuitor, trăia acest om extraordinar - bătrânul, Sfântul şi Dreptul Simeon, care aştepta şi credea în descoperirea pe care Duhul Sfânt a făcut-o inimii sale. Îl primeşte în braţe pe pruncul sfânt al Fecioarei Maria şi a crezut în mod desăvârşit că Acela este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Unică, sublimă, minunată este întâlnirea aceasta: între două persoane - un bătrân şi un prunc; între două lumi - cea veche, obosită şi încărcată, şi lumea nouă, înnoită, purtătoare de viaţă veşnică; între Vechiul Legământ şi cel Nou. Imnografia praznicului cântă atât de minunat şi arată că nu bătrânul duce în braţe pe Prunc, ci Pruncul pe bătrân, iar acesta, insuflat de Duhul, înalţă o minunată cântare, care a devenit unul din cele mai frumoase imne ale Bisericii, cântat la sfârşitul Vecerniei: "Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace." Pentru că, acum, Simeon ştie că moartea nu mai e veşnică, că Cel care va învinge moartea S-a născut. Bătrânul Simeon Îl mărturiseşte pe Domnul ca "Lumina neamurilor" şi "slava lui Israel": "Lumina neamurilor", pentru că acestea erau în întunericul necunoaşterii, iar Hristos Domnul va revela Taina Sfintei Treimi; "Slava lui Israel", pentru că poporul lui Dumnezeu şi-a împlinit menirea: a născut după trup pe Mesia, pe Fiul lui Dumnezeu. Alături de Dreptul Simeon, icoana privegherii umanităţii prin timpul istoriei, în aşteptarea lui Mesia, este întregită de proorociţa Ana, care, după moartea bărbatului ei, a rămas la Templu toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul. Pentru virtuţile ei, Dumnezeu a învrednicit-o a-L vedea pe Mesia, dar a binecuvântat-o şi cu darul proorociei, căci "vestea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim" (Lc. 2, 38). În viaţa drepţilor Simeon şi Ana se concentrează, aşadar, toată aşteptarea, nădejdea şi pregătirea Vechiului Testament, ei sunt persoanele umane prin care Dumnezeu a descoperit în chip smerit şi sublim minunatele înţelesuri ale praznicului Întâmpinării Domnului la Templu.