Răspunsuri duhovniceşti: Bogăţia convertită în valori spiritual

Părinte, care este rolul bogăţiei în iconomia mântuirii?

Termenul plousios ("bogat") este cuvântul folosit de Sfântul Luca pentru a exprima mai bine relaţia bogat şi sărac din Evanghelia sa, mai ales în parabolele "Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr" (16, 19) şi "Bogatul căruia i-a rodit ţarina" (12, 16). De asemenea, bogăţia convertită pentru mântuire este explicată prin atitudinea vameşului Zaheu, care primeşte în casa sa vizita Mântuitorului Iisus Hristos (Lc. 19, 1-10). Cei bogaţi sunt prezentaţi de Mântuitorul ca nişte persoane mulţumite în posesiunile lor (12, 16) şi care se angajează în contracte de reciprocitate socială cu cei de acelaşi statut, fără a ţine cont de ceilalţi cu un statut inferior (14, 12; cf. 16, 19-22). Prietenii în Antichitatea romană - şi nu numai - erau cei "superiori", "egali" sau "mai mici" în posedarea resurselor financiare. Utilizarea de bani pentru a face prieteni se referă şi la realitatea socială: schimburile de bani create şi întreţinute sunt dependente de prietenie. În parabola iconomului nedrept (Lc. 16, 1-9), iconomul a folosit averea stăpânului său pentru a-şi câştiga prietenii, care l-ar recompensa cu ospitalitate. Asocierea între "iconomul credincios şi înţelept" din Lc. 12, 42 - privit ca un exemplu pozitiv, conştient de cum slujirea sa conduce spre calea Împărăţiei - cu unul necredincios poate produce confuzie în rândul auditoriului. Iconomul avea autoritatea de a spori bogăţia stăpânului său. El putea vinde şi împrumuta, putea aduna, ierta şi plăti datorii în numele bogatului. El îşi câştiga existenţa prin comisioane sau taxe rezultate din diverse tranzacţii. În primul rând, iconomul respinge un plan de acţiune în care se poate baza pe el însuşi. De asemenea, nu concepe un plan prin care să se bazeze pe mila altora, pe generozitatea lor, fără nici o implicare din partea sa. Fiindu-i frică de a nu fi primit în casele oamenilor, iconomul reduce obligaţiile financiare ale datornicilor. Iconomul a devenit binefăcătorul celor ce au împrumutat şi, în schimb, se poate aştepta la reciprocitate din partea acestora prin ospitalitatea oferită în casele lor. Iconomul a folosit slujirea de acum, asigurându-şi un viitor mai puţin sumbru. Stăpânul nu-l felicită pe iconom pentru lipsa de onestitate, ci pentru prudenţa lui în afaceri. Însuşirea ecleziastică a figurii iconomului în I Cor. 4, 1-2, Tit 1, 7 şi I Pt. 4, 10 sugerează mai departe că imaginea iconomului - "din harul lui Dumnezeu" - a fost folosită în general ca un exemplu pozitiv, pentru a descrie slujitorii credincioşi din Evanghelie. Bogăţia, aşadar, este necesară şi îngăduită, doar dacă poate fi convertită în valori spirituale, nepieritoare. În ce fel ajută şi cât de dăunătoare poate fi? Potrivit Sfântului Evanghelist Luca, dobândirea de avere se manifestă prin exploatarea nemiloasă, consumul ostentativ şi nerespectarea generală faţă de străini, faţă de persoanele fără statut social, aflate în nevoie. Mântuitorul oferă sfaturi legate de folosirea bogăţiilor (şi ospitalitate) în numele celor săraci, cu înţelegerea faptului că - în timp ce Mamona va dispărea - comoara veşnică va fi asigurată, prin milostenie. Ucenicii Mântuitorului sunt sfătuiţi să-şi facă prieten chiar şi pe Mamona, pentru a fi siguri că forma de a da celor în nevoie sau forma unică de anulare a datoriilor (cf. Lc. 4, 18-19; 6, 35; 7, 41-42; 11, 4) poate apropia de Împărăţia cerurilor. Viaţa aceasta va fi urmată de "viaţa ce va să vină". În prezent, fidelitatea este determinată de capacitatea cuiva de a se orienta în jurul veacului acesta şi, prin extensie, de capacitatea cuiva de a reflecta la slujirea sa în legătură cu Împărăţia lui Dumnezeu. Chiar dacă "averea necinstită" este o realitate ce ţine de viaţa prezentă, utilizarea acestei bogăţii poate fi "cinstită" - adică, determinată de angajamentul la o ordine a lumii prezente - sau "credincioasă"; adică, determinată de valorile noii epoci. Prin urmare, "credinciosul în foarte puţin" este privit în legătură cu fidelitatea privitoare la "averea necinstită". Fidelitatea este evidenţiată în anularea datoriilor şi în milostenii oferite celor săraci. Certitudinea judecăţii lui Dumnezeu planează asupra bogăţiei şi asupra relaţiilor faţă de ceilalţi, pentru ca atunci când "uşile se vor închide" să fim primiţi în locaşurile veşnice.