Răspunsuri duhovniceşti: Bolnavilor li se recomandă să se roage acasă, dacă nu pot merge la biserică
Ce înseamnă a fi creştin în acest secol?
A fi misionar creştin în acest secol înseamnă a fi martor şi propovăduitor al lui Dumnezeu cu argumente scoase din rezultatele ştiinţei însăşi; a pune în evidenţă incapacitatea tuturor sistemelor filosofice prin care a trecut omenirea de a arăta un sens al vieţii, a face vădită neputinţa lumii şi a mijloacelor descoperite în ea de a ne face cu adevărat fericiţi, a arăta din insuficienţele lumii acesteia, căci ea nu poate fi ultima realitate, dar şi minunea raţionalităţii ei, care nu-şi are o explicaţie fără un Creator conştient, raţional sau mai presus de raţiune. A arăta că lumea aceasta trebuie să aibă un scop, dar acest lucru nu e în ea însăşi.
Dar a fi misionar înseamnă şi a arăta că se poate trăi şi o viaţă cinstită, curată, în duh de ajutorare a altora, neegoistă şi neduşmănoasă, într-un secol în care neîncrederea între oameni şi lupta unora împotriva altora pentru idei neesenţiale şi neputincioase nu pot să dea un sens automulţumitor existenţei.
Cum îşi poate împlini viaţa sufletească de rugăciune cineva aflat în suferinţă?
Liturghia este, în sens larg, toată slujirea şi rugăciunea adusă lui Dumnezeu. Ca atare, Liturghia este şi o jertfă de sine a omului, oferită lui Dumnezeu şi semenilor săi, după voia Lui, Care voieşte ca oamenii să se iubească unii pe alţii.
Dar cea mai deplină jertfă a adus-o lui Dumnezeu pentru oameni Hristos şi ea e mereu actualizată şi însuşită de noi în Sfânta Liturghie. Participând la ea, ne ridicăm la Dumnezeu prin jertfa supremă a lui Hristos, însuşită de noi în modul cel mai deplin, ne însuşim iubirea Fiului Său faţă de El şi faţă de oameni, ca să ne atragem şi iubirea Tatălui.
Bolnavilor li se recomandă să se roage acasă, dacă nu pot merge la biserică, împreună cu alţii; să se spovedească, să primească Preacuratele Taine şi să citească cărţi sfinte. Rugăciunea şi răbdarea lor în boală îi va ajuta la mântuire. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovniceşti - cu pr. prof. Dumitru Stăniloae)