Răspunsuri duhovniceşti: Când ai ajuns la nepătimire, Îl poţi iubi cu adevărat pe Dumnezeu

Este frica de Dumnezeu metoda principală în îmbunătăţirea sufletească? Cum se poate ajunge la iubirea de Dumnezeu, ca scop al îmbunătăţirii sufleteşti?

La iubirea de Dumnezeu ajungi cu adevărat numai atunci când ajungi la nepătimire. Or, până la nepătimire, Sfântul Maxim Mărturisitorul prezintă un urcuş care începe cu credinţa în Dumnezeu, continuă cu frica de Dumnezeu, cu înfrânarea, apoi cu răbdarea, nădejdea, după care vine nepătimirea şi, după nepătimire, se ajunge la iubire. Iubirea, fiind în vârf, se urmăreşte în general, dar se realizează în timp şi după ostenelile pe care le faci. Iar frica de Dumnezeu, pomenită de Sfânta Scriptură şi de părinţii duhovniceşti, este o modalitate de a te raporta la Dumnezeu, în sensul împuţinării păcatelor. Se spune undeva în Scriptură că „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.“ (Ps. 110, 10) Te înţeleţeşti prin aceea că Îl ai în vedere pe Dumnezeu, nu eşti nepăsător faţă de El. Lui Dumnezeu Îi slujeşti cu capacitatea pe care o ai, deci şi cu frica, dacă eşti încă sub imperiul fricii. Dar dacă ai depăşit frica, nu-I mai slujeşti cu frica, ci cu iubirea sau cu sentimentele sau capacităţile pe care le ai după ce ai rezolvat cu frica aceasta. Ea este totuşi un sentiment, o emoţie a sufletului, mai ales la începutul vieţii duhovniceşti. În „Pateric“ se spune că Sfântul Antonie cel Mare zicea: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci-L iubesc pe El, pentru că dragostea scoate afară frica.“ (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)