Răspunsuri duhovniceşti: Candelele fecioarelor înţelepte ascund limbile de foc ale Rusaliilor
Preasfinţite Părinte Episcop Daniil, credincioşii care participă astăzi la Taina Sfântului Maslu vor auzi pilda fecioarelor înţelepte. Cine sunt şi ce simbolizează aceste fecioare?
Candelele duhovniceşti şi mistice ale celor cinci fecioare înţelepte poartă, aprinsă în ele, "Lumina lui Hristos, care luminează tuturor", atât celor ce au ajuns şi au intrat deja în cămara cea de nuntă a Mântuitorului Hristos, cât şi celor ce se află încă pe cale. Candelele aprinse ale celor cinci fecioare înţelepte ard, cu puterea dragostei de Hristos, din ceasul ieşirii "întru întâmpinarea Mirelui", rămânând nestinse şi în vremea aţipirii şi a adormirii de dinaintea strigării de la miezul nopţii: "Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!" (Matei 25, 6). Cu mai multă tărie şi frumuseţe, candelele celor cinci fecioare înţelepte ard în vremea deşteptării şi trezirii fecioarelor, când acestea "şi-au împodobit candelele lor" (Matei 25, 7). Candelele fecioarelor înţelepte se aprind tainic la nunta din Cana Galileii şi se împodobesc cu untdelemn din vase la Nunta Fiului de împărat (Matei 22, 2), când împăratul intră ca să-Şi vadă oaspeţii (Matei 22, 11). O legătură mistică se stabileşte între haina de nuntă (Matei 22, 12) şi candelele aprinse. Haina de nuntă, primită la Botez, nu poate fi despărţită de candelele care se aprind în lumina Duhului Sfânt prin Taina Mirungerii, sporindu-şi strălucirea prin Taina Sfintei Spovedanii şi desăvârşindu-şi-o prin Taina Sfintei Euharistii, precum nici candelele aprinse nu pot fi concepute şi contemplate fără haina de nuntă. Cele cinci fecioare înţelepte aveau nu numai candelele aprinse, ci şi haina de nuntă pregătită şi curată, iar celor cinci fecioare neînţelepte nu le lipsea doar untdelemnul din vase, ci şi haina de nuntă. Candela aprinsă pune în lumină frumuseţea şi curăţia hainei de nuntă, iar haina de nuntă, lumina candelei. Nu pot fi despărţite una de cealaltă, de aceea Biserica Ortodoxă a rânduit, prin înţelepciunea Sfinţilor Părinţi, săvârşirea Tainei Mirungerii imediat după Taina Sfântului Botez. Cum putem să menţinem curată haina de nuntă şi nestinsă candela? Haina de nuntă se spală prin lacrimi, iar candela aprinsă se menţine prin iubire sporită faţă de Dumnezeu, prin rugăciune stăruitoare şi prin dor aprins după Mirele Hristos. Biserica lui Hristos este îmbrăcată în haina de nuntă a harului Duhului Sfânt şi este luminată de candelele celor cinci fecioare înţelepte. Candelele aprinse ale celor cinci fecioare înţelepte ascund, prin untdelemn şi mir de nard, limbile de foc ale Rusaliilor. În fiecare candelă aprinsă din Biserică şi din suflet, arde o limbă de foc a Duhului Sfânt. Lumina şi flacăra fiecărei candele aprinse exprimă şi răspândeşte bucurie şi bunăcuviinţă, iubire şi smerenie, curăţie şi sfinţenie, întru aşteptarea şi întâmpinarea Mirelui Iisus Hristos. Candelele celor cinci fecioare înţelepte ard necontenit în creştinism înaintea Iconostasului celor patru Sfinte Evanghelii, în faţa catapetesmei templului şi timpului Bisericii şi la Icoana celei de A Doua Veniri a lui Hristos. Preînchipuite de cele cinci cărţi ale lui Moise, Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul, şi de cele cinci pridvoare de la Vitezda Noului Testament, adică de cele patru Sfinte Evanghelii, Matei, Marcu, Luca şi Ioan, şi Faptele Apostolilor, candelele celor cinci fecioare înţelepte sunt speranţa şi rezerva noastră de lumină şi har, de credinţă şi iubire, de aşteptare şi împlinire. În candelele celor cinci fecioare înţelepte ard credinţa patriarhilor, nădejdea proorocilor, dragostea sfinţilor apostoli, mărturisirea mucenicilor, nevoinţele cuvioşilor şi teologia ierarhilor şi a Sfinţilor Părinţi. Parafrazând cunoscutul cuvânt al unui bătrân călugăr din Patericul egiptean (X, 11) "Caprele sunt eu, iar oile le ştie Dumnezeu", putem spune şi noi: Candelele stinse ale fecioarelor neînţelepte sunt doar în mine, iar candelele celor cinci fecioare înţelepte, le ştie Dumnezeu.