Răspunsuri duhovniceşti: Cinstirea celor plecaţi dintre noi

Preacucernice părinte Aurelian Ciocan de ce trebuie să ne rugăm pentru cei adormiţi întru Domnul?

Cultul morţilor reprezintă veriga de legătură dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare. Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo "adormiţi" şi unii Sfinţi Părinţi definesc moartea ca fiind "un somn adânc" şi vremelnic. Acest cult este fundamentat pe faptul că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului. Credinţa în nemurirea sufletului este un fenomen universal, întâlnit la mai toate popoarele lumii şi în toate religiile într-o formă uneori interesantă, alte ori neexplicită. Dacă centrăm discuţia numai pe argumentele Revelaţiei divine, vedem că evreii aduceau în Vechiul Testament omagii în amintirea morţilor iluştri patru zile pe an (Jud. 11, 40). În pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr rostită de Mântuitorul se vede că în acea epocă conaţionalii Săi credeau în existenţa unui loc de chinuri şi de pedeapsă (iad) şi a unui loc de fericire (Raiul, sânul lui Avram) în care merg sufletele celor morţi, după faptele pe care le-au săvârşit fiecare în viaţă. În creştinism rolul de căpetenie acordat sufletului în învăţătura de credinţă, precum şi în frumoasa învăţătură eshatologică, întemeiată pe învăţătura divină a Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, a făcut ca grija pentru cei morţi să devină una dintre componentele de frunte ale vieţii creştine. Groaza morţii vadită în celelalte religii este atenuată în creştinism de faptul că cei răposaţi se unesc cu Hristos Biruitorul morţii. "Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine" (Rom. 14, 7), spunea Sfântul Apostol Pavel. Cei adormiţi în dreapta credinţă fac parte din Biserica lui Hristos dimpreună cu cei vii, "căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească peste cei morţi şi peste cei vii" (Rom. 14, 9). Cei vii au datoria morală de a se ruga pentru cei morţi, spre odihna acestora în lăcaşul celor drepţi, deoarece oamenii păcătoşi care nu şi-au exercitat funcţiile spirituale în viaţa pământească, iar la judecata particulară au primit osânda (vremelnică) ca să fie trecuţi datorită rugăciunilor celor vii şi din multa bunătate a lui Dumnezeu în locul mult râvnit de tot omul credincios. Chiar şi cei morţi - mai ales Sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu - asistă pe cei vii cu rugăciunile înălţate de ei în jurul tronului Celui Vechi de Zile sau în "Ierusalimul cel ceresc", aşa cum vedem în capitolul patru al Apocalipsei. Obiceiul Bisericii de a face rugăciuni de mijlocire pentru morţi este amintit de Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti începând din sec. II (Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian de Cartagina etc.). La începutul sec. V Fericitul Augustin scria primul tratat din literatura creştină "Despre grija pe care trebuie să o purtam pentru cei morţi". Biserica Ortodoxă a închinat ziua sâmbetei celor adormiţi, iar pe lângă soroacele individuale săvârşite periodic, a rânduit şi pomeniri generale, ale tuturor morţilor, spre aducerea aminte de moarte, dar şi mai ales de Judecata universală. Mai are poporul român aplecare şi evlavie să-şi cinstească strămoşii? Poporul român este prin natura fiinţei sale un covor evlavios care ştie să-şi cinstească înaintaşii. Dacă privim majoritatea cimitirelor de pe cuprinsul ţării, vedem diversitatea formelor de exprimare a respectului faţă de înaintaşi. Zilele consacrate de Biserică pentru pomenirea morţilor, printre care şi "moşii de toamnă" cinstită anul acesta pe 6 noiembrie, pe lângă scopul lor liturgic, ne oferă şi măsura credincioşiei credincioşilor, cărora le pasă nu numai de sufletele lor, ci şi de sufletele celor mutaţi la cele veşnice. La Tulcea, credincioşii noştri încununează frumos zilele de pomenire a morţilor, aducând spre binecuvântare vin, colivă şi alte ofrande pe care le împart oamenilor. Astfel, se îmbină iubirea faţă de oameni cu grija faţă de sufletele celor adormiţi. Întâlnim din ce în ce mai des şi aspecte superficiale, accidentale care diminuează rostul şi rodul rugăciunilor pentru cei morţi. Cred însă că evlavia autentică privind respectul faţă de moşii şi strămoşii noştri, va ocupa în continuare un loc important în conştiinţa tulcenilor şi a tuturor românilor.