Răspunsuri duhovniceşti: Copiii îşi aduc părinţii la biserică

Părinte, pot avea copiii un rol însemnat în aducerea părinţilor la sfânta biserică?

În contextul istoriei recente, generaţii întregi de creştini au fost îndepărtaţi de Biserică, atât prin propaganda agresivă a sistemelor filosofice materialist-ştiinţifice, cât şi prin prigonirea dramatică a Bisericii şi chiar a celor care apelau la serviciul religios pentru evenimentele familiale. Aruncarea credinţei în conul de umbră al acuzaţiilor de obscurantism, negarea ştiinţei şi a evidenţelor realităţii au determinat pe mulţi dintre tinerii de atunci să uite calea Bisericii şi să îşi educe pruncii pentru a fi competitivi în societatea comunistă. Este o explicaţie simplă pentru procesul complex şi cu multiple consecinţe psihosociale, care a determinat alienarea unei întregi generaţii de propriul suflet. Copiii acestora, deşi au fost lipsiţi de educaţia religioasă din familie, au simţit golul sufletesc al trăirii fără Dumnezeu şi au cântat pe străzi, în frigul iernii lui 1989, colinde şi rugăciuni. Tinerii aceştia au umplut apoi bisericile, au înfiinţat asociaţii religioase şi au dinamizat viaţa spirituală a unei ţări întregi. Părinţii lor, văzându-le exemplul, şi-au venit în fire şi s-au apropiat de Tatăl, unii chiar după zeci de ani de rătăciri. La nivel macrosocial, acesta este un exemplu grăitor cum copiii pot avea un rol însemnat pentru aducerea părinţilor pe calea credinţei. În plan pastoral, există nenumărate mărturii în care copiii se roagă pentru îndreptarea părinţilor. Rugăciunea fiilor şi fiicelor pentru părinţi este foarte importantă, căci fiii sunt în faţa lui Dumnezeu chezaşi pentru părinţi, la judecata de apoi. În ultimele decenii, Biserica a devenit dinamică, a ieşit dintre ziduri în întâmpinarea tinerilor, a creat programe sociale şi culturale adecvate interesurilor şi preocupărilor acestora. Copiii implicaţi în programele bisericeşti au devenit subiect de mândrie pentru familiile lor şi de interes pentru colegi. Orele de religie, catehezele în tinda bisericii, implicarea tinerilor în viaţa parohiilor au început să aducă rod duhovnicesc. Aşa cum un vlăstar rămâne în relaţie directă cu tulpina, tot aşa un tânăr născut şi crescut în Biserică rămâne un ostaş al lui Hristos, un mărturisitor al credinţei şi un misionar. Iar primul tărâm al misiunii este propria familie, care uneori, din cauza grijilor vieţii, uită de relaţia cu Biserica şi cu Dumnezeu. Să ne dăruiască Dumnezeu copii buni şi credincioşi, spre folosul Bisericii şi spre slava lui Dumnezeu.