Răspunsuri duhovniceşti: Cultura îmbisericită, alternativa societăţii secularizate

Preacucernice părinte diacon Ştefan Lucian Toma, trăim vremuri zdruncinate de lupta dusă de popoare pentru a supravieţui economic într-o lume secularizată, transformată într-o fabrică şi un supermarket uriaşe. Poate Biserica să ofere, pe lângă spiritualitatea intrinsecă, un sistem de valori de căpătâi pentru societate?

Fenomenul secularizării, care în fond aduce cu el şi abdicarea de la viziunea Bisericii de orice fel ar fi ea, asupra diverselor forme de manifestare socială impune factorul economic, material ca valoare absolută în social. Ce poate face Biserica? Să-şi mărturisească credinţa şi lucrarea ei mântuitoare raportându-se în orice timp la Tradiţia ei din toate timpurile, evitând să slujească vremurilor în detrimentul vremii ce va să vie. Biserica versus secularizare nu se poate impune prin forţă, ci respectând libertatea fiecăruia de manifestare, chemând cu timp şi fără timp lumea la asumarea lucrării mântuitoare săvârşită de Hristos pentru omenirea din toate timpurile. Faţă de aspectul perceperii actului de mărturisire a credinţei ca şi formă de manifestare culturală, Biserica poate răspunde oferind societăţii o cultură îmbisericită, o cultură inspirată din seva Tradiţiei într-o vreme în care principiul diversităţii pare pe alocuri că sfidează zone consacrate ca fiind creştine. În faţa pericolului secularizării, mai mare ca niciodată şi care distruge conştiinţa valorilor morale fundamentale, având în vedere nu pericolul, ci realitatea fenomenului islamizării Europei, Bisericile creştine trebuie să-şi unească forţele conlucrând pentru menţinerea identităţii creştine a continentului. Pe lângă acea cultură îmbisericită sau împreună cu ea, Biserica oferă societăţii de astăzi şi un model viu de urmat, un model existenţial al cărui arhetip este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Aici intervine nevoia modelelor de urmat. Este necesar să arătăm oamenilor exemple concrete de vieţuire autentică. Şi nu sunt puţine în jur. Problema este că pe zi ce trece sunt din ce în ce mai puţine. Neajunsurile materiale cu care se confruntă îi pot determina pe oameni să renunţe sau să cadă din idealul vieţuirii creştine. De aceea, pentru vremea de azi, amvoanele ar trebui să iasă în social, nivelul predicilor celor chemaţi la lucrarea pastoral-misionară să se ridice la nivelul problemelor vremii, textul evanghelic actualizat la realitatea socială. E nevoie de forţă mărturisitoare mai mult ca niciodată pentru a scoate lumea din indiferentism. Consumismul vremurilor de azi, estompat puţin din cauza neajunsurilor materiale ale vremii, şi nu din concluzia unui echilibru spiritual de masă, arată că sinusoidala filocalică a ridicării şi coborârii în şi din virtute ne este şi nouă contemporană. Omul oricăror vremuri se află în permanenţă în faţa dilemei păcat sau virtute. Aici este şi rolul lucrării pastoral-misionare a Bisericii, să fie contemporană cu reacţia la problematica socială, inserându-şi mesajul în acest context. Riscul de a nu lua poziţie, riscul pasivităţii e prea mare ca să nu-l sesizăm. Mergem spre desăvârşire, însă nefiind pasivi la agresiunile de orice fel ale Statului cu impact la viaţa de zi cu zi a creştinului. Biserica trebuie să nu uite că una dintre menirile ei în vremuri de criză, şi nu numai, este să fie o instituţie harismatică. Cu toţii ne luptăm în progresul desăvârşirii, între păcat şi virtute. Important e să nu abdicăm de la optimismul traiectoriei ascendente. Prin Hristos, Biserica îşi poate aduce credincioşii la starea de a trona peste păcat, prin virtute. Marcu Ascetul spunea că "atunci când sunt stăpân peste patimi, sunt împărat şi rege". Biserica a trecut de-a lungul vremii prin multe crize, fie ele cauzate de sistemele sociale de guvernare, fie de curente care promovau indiferentismul religios de masă. Ceea ce a salvat-o în permanenţă a fost constanta raportare la tradiţia cea una a Bisericii, şi apoi să nu uităm că bisericile ca şi lăcaşuri de cult au formă de navă, purtând în mod simbolic în ele, prin arhitectură, ideea că navigând prin timp vor fi şi răsărituri luminoase de soare, dar şi furtuni crâncene. Să privim, aşadar, fiecare răsărit cu optimism.