Răspunsuri duhovniceşti: De la libertate la sclavie

Preacucernice părinte Claudiu Porneală, cum scapă omul de aceste piedici păcătoase care-l împiedică adeseori să dobândească adevărata libertate?

Mărturisirea păcatelor, sfatul preotului duhovnic şi unirea cu Hristos în Sfânta Euharistie, pe tot parcursul vieţii, îl ajută pe tânărul creştin să păşească cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu pe drumul anevoios al mântuirii. După vârsta majoratului, tânărul creştin este liber să se căsătorească sau să primească voturile monahale ca stări care să-l odihnească duhovniceşte în drumul spre asemănarea cu Dumnezeu. Însă, pe tot parcursul vieţii sale pământeşti, creştinul este dator să-şi înfrumuseţeze sufletul cu toate virtuţile, ferindu-se de păcat şi folosindu-se de toate mijloacele duhovniceşti pe care Biserica i le pune la îndemână. Noţiunea de păcat indică o eroare, o lipsă, în sensul că cel care acţionează nu atinge scopul dorit, ci, dimpotrivă, se confruntă cu insuccesul. Deci este o eroare personală, făcută de o persoană în deplină libertate, care, în loc să meargă în direcţia cea bună, merge spre o direcţie greşită, persoana respectivă purtând toată responsabilitatea pentru păcatul săvârşit, fiindcă nu a fost constrânsă să păcătuiască. Sfinţii Părinţi sunt foarte expliciţi referitor la responsabilitatea personală şi la efectele păcatului asupra persoanei care l-a săvârşit şi asupra realităţii concrete asupra căreia acţionează. Cu păcatul omul greşeşte drumul în viaţă, modul de existenţă, deformează modul de colaborare cu Dumnezeu şi cu aproapele, desfigurează istoria individuală şi colectivă; de la condiţia de libertate trece la cea de sclavie pe acest pământ, din om liber se face sclav al morţii. Păcatul se prezintă sub chipul iluzoriu al mişcării spre fericire, ca o acţiune liberă, dar greşită împotriva raţiunii şi ca o ieşire din ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Cum subliniază Sfântul Vasile cel Mare: "Adam a păcătuit prin libera decizie", omul fiind dotat de la creaţie cu libertatea de a alege între bine şi rău, putând să-şi aleagă singur direcţia spre care trebuie să meargă în viaţă. Pe linia aceleiaşi gândiri a Sfântului Vasile, şi Părinţii Capadocieni pun în evidenţă această legătură între voinţa liberă şi păcatul original, iar Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Maxim Mărturisitorul văd în păcat o încălcare a voii lui Dumnezeu. În secolul al XIV-lea, continuă să repete şi Sfântul Grigorie Palama că păcatul este un act de nesupunere faţă de Dumnezeu şi provoacă moartea sufletului. De asemenea, păcatul este o ofensă adusă împotriva lui Dumnezeu şi a chipului lui Dumnezeu, un act contra naturii, înstrăinare de Dumnezeu şi de noi înşine. Asemenea Sfinţilor Părinţi teologi ortodocşi moderni, ca Pavel Alexandrovic Florenskij sau Christos Yannaras, prezintă păcatul ca încălcare a Legii lui Dumnezeu, dizolvare a personalităţii, faliment ontologic şi moarte a omului.