Răspunsuri duhovniceşti: Fără rugăciune, monahul nu mai este monah

Preacuvioase, care sunt ispitele monahului de astăzi?

Viaţa monahală este o realitate concretă în care noi, cei care ne-am ales-o, ne ancorăm zi de zi existenţa. Probleme au fost dintotdeauna. Astăzi, mai mult ca niciodată, problemele cu care se confruntă monahismul sunt din ce în ce mai mari. La mănăstire nu mai vin tineri care să aibă o evlavie şi o convingere absolută spre o trăire autentică. Odată intrat în mănăstire novicele se loveşte de anumite bariere pe care nu poate foarte uşor să le depăşească. Mulţi nu înţeleg ce înseamnă ascultarea necondiţionată sau cum să trăieşti curat şi sărac. Modernitatea şi ispitele de tot felul de multe ori îi transportă din viaţa monahală în lumea laică, unde se risipesc şi se pierd. Este o mare greşeală să spui că trăieşti ca un monah dacă eşti încă legat de cele pământeşti. Monahul este cel dăruit să slujească numai lui Dumnezeu. În viaţa sa este singur (monos - singur) cu Dumnezeu. Nimeni nu se poate strecura în încăperea sufletului său, decât rugăciunea, gândul smerit, răbdarea, dragostea, aşa cum spune rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Fără aceste lucruri nu poţi să stai în mănăstire. Ce părere aveţi despre dictonul latin ora et labora, roagă-te şi munceşte? De multe ori viaţa monahului nostru se loveşte de această problemă. Monahul zilelor noastre trebuie să alerge să-şi câştige existenţa, trebuie să muncească pentru construirea chiliilor sau a bisericilor în care mai apoi se roagă. Trebuie să ţinem cont că partea practică joacă un rol extrem de important în latura duhovnicească a călugărului, bineînţeles dacă nu se regăseşte în afara zidurilor mănăstirii. Sunt foarte multe mănăstiri sărace în care vieţuitorii împletesc munca cu rugăciunea. Este acea răcodelie despre care ne vorbeşte Patericul. Ei au permanent în minte acest îndemn binecuvântat roagă-te şi munceşte. Toate acestea trebuie făcute fără depărtarea de Sfânta Liturghie. Fără sfintele noastre slujbe nici mâinile noastre nu mai au rod, nici viaţa monahală nu mai are sens. Fără programul liturgic pe care singuri ni l-am ales, fără privegherile noastre nu putem fi călugări autentici. Dacă volumul de lucru este mare, dacă ispitele sunt multe, nu trebuie să uităm că fără Liturghie, fără slujbă, fără rugăciune în general monahul nu este monah şi monahia nu este monahie. Într-un cuvânt, mănăstirea nu mai poate fi considerată cetatea spirituală care luptă împotriva vrăjmaşilor nevăzuţi.