Răspunsuri duhovniceşti: Funia împletită de înger
Preasfinţite Părinte Episcop Daniil, de ce începe Patericul Egiptean cu vedenia Sfântului Antonie cel Mare în care îngerul Domnului împleteşte o funie?
Funia împletită cu rugăciunea de către îngerul Domnului întru rucodelie, în vedenia Sfântului Antonie cel Mare, nu numai că deschide Patericul, ca şi cu o cheie mistică, prin apoftegma-prolog a avvei Antonie, ci şi leagă interior şi duhovniceşte Patericul egiptean, desfăcându-i rând pe rând peceţile şi trecând prin "uşile încuiate" ale sfintelor apoftegme, cuvinte şi învăţături ale Sfinţilor Părinţi ai pustiei. Funia împletită de îngerul Domnului uneşte pe toţi Sfinţii Părinţi între ei, adună cuvintele lor, mărturiseşte faptele şi nevoinţele lor şi strigă minunile lor pretutindeni. Funia împletită de îngerul Domnului nu este altceva decât mănunchiul de raze duhovniceşti, flacăra de har ceresc şi suliţa de foc a înţelepciunii şi cuvântului "cu putere multă". Funia îngerului din vedenie străbate nu numai Patericul egiptean de la un capăt la altul, ci şi întreaga spiritualitate ortodoxă, patristică şi filocalică. Într-o altă apoftegmă a avvei Macarie, funia împletită de îngerul Domnului este surprinsă în rama de icoană a sfintei rugăciuni isihaste a celor doi fraţi tineri veniţi întru ucenicie la Sfântul Macarie, care, vizitându-şi ucenicii pustnici după trei ani de zile, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere taina lucrării lor ascunse: "...Şi a zis cel mai mare numai acest cuvânt: vrei să citim cei doisprezece psalmi? Iar eu i-am răspuns: da, să citim psalmi, câte şase stihuri şi un Aliluia. Şi la fiecare stih ieşea câte o făclie de foc din gura lui (a fratelui mai mic), care se suia la cer. Aşijderea şi cel mai mare, când deschidea gura şi cânta, ca o funie de foc ieşea şi ajungea până la cer. Şi eu am grăit puţin de rost şi ieşind afară, le-am zis: rugaţi-vă pentru mine! Iar ei mi-au făcut metanie tăcând..." (Avva Macarie 32). La funia împletită de îngerul Domnului trudesc toţi lucrătorii rugăciunii "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul".