Răspunsuri duhovniceşti: Greutăţile drumului spre desăvârşire

Care sunt cele mai grele patimi şi cum se pot birui?

Aş îndrăzni să spun că pentru mulţi veniţi la mănăstire cea mai grea ispită este nestatornicia. Aceşti diavoli cotropitori doresc să te smulgă de pe poziţie. În planul de luptă duhovnicească, cel dintâi lucru este să-ţi determini precis poziţia. Şi tu, venit în viaţa monahală, eşti pe cea mai înaltă culme, în cel mai de vârf cuvânt al Sfintei Scripturi, în acel: „Vrei să fii desăvârşit?“. Aşa o numeşte Sfântul Vasile cel Mare. Această dorinţă şi încadrare monahală este cea mai nesuferită de diavolii din toată creştinătatea. La mănăstire se vine cu un dor mare, cum se spune, ca o nebunie pentru Hristos, de a se răstigni pentru El, de a suferi ocara, lovirea, prigonirea şi înfrângerea marelui duşman, orgoliul, şi se păzeşte şi se încearcă sincer spre marea nădăjduitoare a mântuirii, smerita smerenie. Atunci vei simţi adevărata libertate, dorind să iubeşti cu adevărat pe toţi. Adică să primeşti umilinţa, spinii coroanei lui Hristos, cuiele, suliţa şi moartea pentru El. Aşa îţi vei uşura patimile grozave şi vei fi cândva şi undeva un mic „mântuitor“, lucrând atât la mântuirea ta, cât şi la a altora. Diavolii nestatorniciei nu vor putea birui pe unii ca aceştia, care, ispitiţi, mai mult se vor încununa.

O altă patimă foarte primejdioasă, care se strecoară atât de uşor şi pare a se motiva mereu şi îşi face loc imediat între toţi, este vorbirea de rău. Sunt convins că cei mai mulţi care îşi pierd sufletele şi le pierd pentru această neînfrânare împătimită a limbii. Nu ştii să vindeci, dar ştii să deschizi, ca orice ucigaş, rana! (arhim. Arsenie PAPACIOC, Convorbiri duhovniceşti, vol. 2)