Răspunsuri duhovniceşti: Hristos şi sabatul

Preacucernice părinte Ioan Drăguşin, ce direcţie a luat legea sâmbetei odată cu venirea Mântuitorului Hristos în lume?

Odată cu venirea Mântuitorului, accentul nu mai cade pe valoarea şi importanţa sărbătorii, ci pe relaţia directă şi personală a omului cu Dumnezeu. Deşi în activitatea Sa pământească Hristos nu a contestat niciodată valoarea spirituală a sabatului, totuşi, datorită exagerărilor din lege care deveniseră din ce în ce mai multe, Mântuitorul arată adevăratul sens al sâmbetei şi condamnă excesul şi pompa fariseilor, cărora le spune: "Sâmbăta a fost făcută pentru om, nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este Domn al sâmbetei" (Marcu 2, 27-28), aceasta după ce ucenicii Săi fuseseră acuzaţi că au cules spice în zi de sâmbătă. Prin puterea exemplului şi prin discuţiile pe care adesea le purta cu învăţătorii de lege vizavi de rigorile sâmbetei şi de sensul odihnei, Iisus vine şi demonstrează contrariul. Logica cuvântului şi a sfaturilor Sale se concretizează în minuni. În acest context, contestaţiile nu întârzie să apară şi, după ce o vindecă pe femeia gârbovă sâmbăta, Mântuitorul este acuzat de mai-marele sinagogii că necinsteşte Legea. Sfântul Luca prezintă detaliat în Evanghelia sa acest episod: "Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus văzându-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care satana a legat-o, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?" (Luca 13, 11-16). Tot în ziua sâmbetei, Mântuitorul Hristos a vindecat, la scăldătoarea Viteza, pe un slăbănog care suferea de treizeci şi opt de ani. Acestuia i-a spus: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă" (Ioan 5, 8-9). După această minune, fariseii au încercat să-l împiedice pe slăbănog să-şi care patul, deoarece legea interzicea orice activitate în acea zi, iar pe Iisus "căutau să-L omoare pentru că făcea aceasta sâmbăta" (Ioan 5, 16). Prin Noul Testament se impune cu adevărat sensul autentic al odihnei duhovniceşti. Pe primul plan cade propovăduirea Evangheliei, iar sâmbăta rămâne o punte de legătură între legea veche care se împlineşte în persoana Mântuitorului Hristos, cel ce aduce cu Sine legea iubirii şi legea harului: "N-am venit să stric legea, n-am venit să stric, ci să întăresc" (Galateni 3, 24).