Răspunsuri duhovniceşti: În suferinţă trebuie să avem credinţă

Părinte, ce ar trebui să învăţăm din exemplul credinţei femeii cananeence, despre care am aflat ieri, în Evanghelia Duminicii a XVII-a după Rusalii.

Această Evanghelie face referire la un caz de suferinţă - suferinţa unei mame care îşi vede fiica rău chinuită de un demon. Diavolul "dintru început a fost mincinos şi tatăl minciunii" (In. 8, 44) şi a dorit să-l facă pe om să sufere, lucru permis de Dumnezeu pentru a-i vedea omului credinţa. Renumitul Iov, tatăl durerilor, care în răbdarea lui a suferit şi nu a pierit sub noianul necazurilor vieţii, a biruit ispita prin credinţă şi nădejde în Dumnezeu, zicând: "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat." (Iov 1, 21) În Evanghelia fiicei cananeence, Mântuitorul a spus: "O, femeie mare este credinţa ta" (Mt. 25, 28) şi a subliniat astfel faptul că în orice suferinţă trebuie să ai credinţă şi prin credinţă vei învinge. Aşa cum Sfântul Constantin cel Mare a pus pe steagul de luptă semnul crucii, semnul biruinţei prin credinţă, şi femeia din Evanghelia menţionată a biruit suferinţa prin credinţă şi a stăruit în credinţă când s-a rugat pentru fiica ei Domnului, zicând simplu: "Doamne ajută-mă!" (Mt. 15, 25) Vindecarea prin credinţă se săvârşeşte la fiecare taină a Sfântului Maslu, când se tămăduiesc prin ungere cu untdelemn sfinţit, prin puterea harului dumnezeiesc: "Rugăciunea credinţei a vindecat pe cel bolnav, rănile lui Hristos ne-au vindecat". Mântuitorul Iisus Hristos a biruit moartea şi suferinţa şi ne-a vindecat prin Învierea Sa ştergând păcatul strămoşesc al neascultării prin ascultarea Sa. Vindecarea noastră se poate realiza prin urmarea Sa şi prin credinţa că El este cu noi şi, fără de glas, durerea noastră o ia asupra Sa şi ne dă puterea de a ne ridica şi de a nu abandona lupta. Aşa a făcut femeia cananeeancă atunci când Mântuitorul i-s spus: "Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale lui Israel" (Mt. 15, 24) pentru a încerca şi a vedea credinţa femeii. Apoi i-a adresat cuvintele unice pe care Mântuitorul nu le-a mai spus nimănui: "O, femeie, mare este credinţa ta" (Mt. 25, 28) şi aşa s-a tămăduit fiica sa. Evanghelia nu menţionează de ce suferea copila sau ce boală avea, menţionează doar că un "demon cumplit o chinuia" (v. 22). Astăzi, câte din fiicele neamului omenesc nu suferă? Câte nu au căzut pe panta desfrâului, a prostituţiei, a drogurilor şi a altor chinuiri ale veacului acestuia? Pe toate acestea, Biserica le cheamă la ea - Mama cea bună - ca şi femeia cananeeancă, iar Maica Domnului, care sălăşluieşte în Biserică, se înalţă precum o ancoră tare în vreme de furtună pentru a aduce în rugăciune o salvare. Fenomenul degradării omului de azi, când lumea suferă din pricina pornografiei excesive şi a prostituţiei infantile, poate fi stopat şi vindecat prin credinţă lucrătoare în iubire, "căci credinţa fără fapte este moartă" (Iac. 2, 26) şi credinţa vie aduce sufletele rătăcite şi le înviază prin căldura ei, precum o pasăre aduce la viaţă puii ei. Mama din Evanghelia de azi este un exemplu pentru mamele din zilele noastre. Femeia cananeeancă a dat dovadă de credinţă puternică şi de multă iubire maternă atunci când s-a înfăţişat Mântuitorului să-i vorbească despre fiica sa şi să-L implore, crezând că El o va vindeca. Şi de aceea, ea a primit tămăduirea fiicei ei. Aşadar, vindecarea este posibilă prin credinţa omului, lucru ştiut şi de unii medici care afirmă că ei doar operează, dar Dumnezeu lucrează tămăduirea.