Răspunsuri duhovniceşti: În viitorul apropiat, lipsa copiilor va aduce multă suferinţă sufletească
Răspunsuri oferite de părintele Dan Damaschin, preot misionar la Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie "Cuza-Vodă" din Iaşi.
Părinte, poate copilul să schimbe situaţia din familie, prin venirea lui pe lume? Copiii în familie sunt darul lui Dumnezeu, în vederea mântuirii noastre, rod al iubirii dintre soţi, în urma Sfintei Cununii. De aici şi grija părinţilor în primul rând pentru creşterea duhovnicească a copiilor. Da, consider că, prin credinţa în Dumnezeu, copilul nou-venit în familie rezolvă multe din marile probleme cu care se confruntă aceasta. Unii îşi exprimă pe faţă rezerva faţă de familiile care nasc şi cresc mulţi copii; este copilul o piedică în calea unei vieţi decente pe care susţinem că ne-o dorim? Mai toţi sfinţii vorbesc de binecuvântarea neamului şi a familiilor cu mulţi copii. Oamenii de adevărată valoare au crescut în astfel de familii. Probabil că mulţi dintre cei care condamnă familiile numeroase nu au auzit de familia Sfântului Vasile cel Mare şi a altor sfinţi ai Bisericii noastre! Nu au auzit pentru că aleg poate să-şi petreacă timpul în faţa telenovelelor, care induc un alt mod de a percepe viaţa de familie, sau pe site-urile de socializare. Mare păcat! Care sunt efectele lipsei copiilor, în familie şi în societate? În viitorul apropiat, lipsa copiilor va aduce multă suferinţă sufletească, întristare şi deznădejde, boală şi multă durere. Iar în cel nu foarte îndepărtat, moartea unei naţii, prin prăbuşirea economiei, a sistemului de pensii. Am întâlnit de curând o doamnă care a adoptat un copil. Parcă întinerise cu zece ani... Vreţi să ştiţi cum va arăta o lume fără copii? Ca satele săseşti părăsite din Ardeal. Sau ca acelea din Bulgaria. Sau din Kosovo. Să ne ferească Dumnezeu de astfel de vremuri!