Răspunsuri duhovniceşti: Întâlnirea cu Dumnezeu
Preasfinţite Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, am sărbătorit ieri pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Care este modelul de vieţuire creştină pe care îl oferă Sfântul Dimitrie creştinilor de astăzi?
Ceea ce trebuie să reţinem, în primul rând, de la Sfântul Dimitrie cel Nou este faptul că el a căutat totdeauna să se întâlnească cu Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie o continuă căutare a lui Dumnezeu. În toată viaţa sa, creştinul trebuie să fie un căutător de Duh Sfânt, căci prin puterea Duhului Sfânt, în Biserică, ne putem transfigura, putem realiza în noi scopul vieţii noastre: asemănarea cu Dumnezeu. Sfinţi, precum Cuviosul Dimitrie cel Nou, au trăit plenar poruncile lui Dumnezeu, au luat crucea şi au urmat lui Hristos, au pornit pe un urcuş duhovnicesc pentru a ajunge la asemănarea cu El. În această viaţă pământească, nu putem să-L vedem pe Fiul lui Dumnezeu întrupat biologic, dar trebuie să-l simţim teologic şi sunt multiple feluri de a te întâlni cu Dumnezeu în viaţa aceasta. Sfinţii au reuşit aceasta, deci o putem reuşi şi noi! Numeroşi credincioşi se întâlnesc zilele acestea cu Dumnezeu pe calea pelerinajului. Ce alte posibilităţi de a se întâlni cu Dumnezeu mai au credincioşii în viaţa de zi cu zi? Ne întâlnim cu Dumnezeu prin cercetarea Scripturilor, unde găsim răspuns la toate întrebările vieţii, la tot ceea ce ne frământă pe noi, cei care am pornit pe calea întâlnirii cu Dumnezeu. Ne mai întâlnim cu Dumnezeu atunci când facem faptele bune. Cu fiecare faptă bună săvârşită, înaintăm cu o treaptă în urcuşul nostru duhovnicesc, iar cu fiecare treaptă urcată, orizontul se deschide şi descoperi alte sensuri ale vieţii, vezi altfel lumea, te defineşti mai bine în raport cu Dumnezeu şi cu oamenii. Fapta bună este o întâlnire cu Dumnezeu, deoarece ea nu ne aparţine, ci este manifestarea lui Dumnezeu prin noi. Ne mai întâlnim cu Dumnezeu când pe celălalt îl vedem ca un chip al lui Dumnezeu în devenire. Când în celălalt vedem chipul lui Dumnezeu în perspectiva asemănării, persoana lui devine o fereastră prin care îl vedem pe Dumnezeu şi de Dumnezeu doreşti să te apropii cât mai mult, dar, trecând prin celălalt, se creează acea iubire de persoane în care Dumnezeu este liantul. Sfinţii au văzut în celălalt chipul lui Dumnezeu şi l-au iubit ca atare. Când iubeşti pe celălalt, participi la taina persoanei lui, iar el participă la taina persoanei tale şi în comuniunea aceasta Dumnezeu Se face transparent. Ne mai putem întâlni cu Dumnezeu şi atunci când în lumea în care trăim vedem prezenţa lui Dumnezeu în toate. Într-o floare, într-un firicel de iarbă, într-o vietate a pământului, în toate Dumnezeu se face prezent, prin energiile Sale. Sfinţii Părinţi spun că trebuie să-L descoperim pe Dumnezeu din natură şi din firea lucrurilor. În afară de acestea, Dumnezeu a pregătit chiar aici pe pământ o întâlnire reală cu El, în Sfânta Euharistie. Acolo ne întâlnim real şi substanţial cu El, ne hrăneşte sufletul, căci Sfânta Liturghie este acel timp liturgic de unde primim o energie cu totul aparte. Ca fii ai Bisericii, ca mădulare în parte ale Trupului lui Iisus Hristos, avem posibilitatea în Biserica Lui să devenim consangvini cu Iisus Hristos. La aceasta ne-a chemat El la plinirea vremii.