Răspunsuri duhovniceşti: Jertfelnicia întru bucurie sfântă
Părinte, sunteţi fondatorul Fundaţiei pentru copii "Sfântul Sava de la Buzău". Cât de greu este să te ocupi de un asemenea proiect?
Fundaţia pentru copii "Sfântul Sava de la Buzău" este un dar ceresc şi un miracol divin. Totul a plecat de la Dumnezeu, cu Dumnezeu, prin Dumnezeu şi spre slava lui Dumnezeu, care este "minunat întru sfinţii Săi". Ea a pornit de la o sămânţă mică asemenea "bobului de muştar" (Mt. 13, 31) care, prin mila şi harul lui Dumnezeu, a devenit "un copac mare", cu multe ramuri care înconjoară proiectele sociale şi culturale pe care le desfăşoară în prezent. Ca idee şi lucrare tainică, Fundaţia "Sfântul Sava" a început în acel decembrie sângeros 1989, iar ca instituţie apare pe 12 aprilie 1993, ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Sava, care este şi patronul spiritual al municipiului şi judeţului Buzău. Are la bază binecuvântarea arhierească a Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Epifanie şi activează simultan în trei direcţii: social, cultural şi misionar. În cadrul fundaţiei funcţionează o cantină socială, o şcoală de orientare profesională, adresată şomerilor, un centru "Violenţa în familie", trei aşezăminte pentru bătrâni, două campusuri de odihnă şi recreere pentru elevii şi studenţii defavorizaţi, un centru de zi pentru copiii rromi şi o bibliotecă de carte religioasă, "Dionisie Romano". În cadrul tuturor proiectelor lucrăm cu copii, indiferent ce religie au. Iubirea este religia copiilor. Munca mea în această fundaţie este benevolă, din dragoste şi cu bucurie. Fără aceste calităţi nu se poate rezista într-o astfel de muncă zilnică, cu multe puncte de lucru chiar şi în Basarabia. Pentru mine, oamenii, ca şi beneficiari ai serviciilor sociale sau culturale, sunt cei mai importanţi, motiv pentru care mă străduiesc să le aduc bucurie. Devenim fericiţi doar în măsura în care reuşim să facem pe alţii fericiţi. Vorbiţi-ne de împlinirea spirituală pe care o simţiţi având grijă de oamenii rămaşi fără nici un sprijin. Caracteristica Ortodoxiei este jertfelnicia întru bucurie sfântă. Credinţa se măsoară prin bunătatea sufletului în Ortodoxie, prin bucuria sufletească pe care o iradiezi în jurul tău. La judecata finală, Mântuitorul Hristos ne va întreba cât de mult i-am iubit pe cei din jurul nostru; cât de mult ne-am implicat să-i ajutăm. Cel mai bine este să dăruieşti decât să primeşti atunci când te afli în necazuri mari. Monahul Nicolae Steinhardt are o frumoasă carte, "Dăruind vei dobândi". Să dăruim sufletul din noi, să punem inimă în tot ce facem şi Dumnezeu ne umple de har şi fericire. A avea mereu o stare de mulţumire atunci când cei din jur reuşesc să fie fericiţi şi să nu mai plângă după ce au suferit este cu adevărat cea mai mare bucurie pe care nimeni nu o poate cumpăra cu bani de undeva. Fericirea se dobândeşte prin jertfelnicie în duhul iubirii lui Hristos. În Fundaţia "Sfântul Sava de la Buzău", meritul realizărilor este al voluntarilor care lucrează totul. Eu le mulţumesc din inimă. Dumnezeu să-i binecuvânteze! Deviza Fundaţiei "Sfântul Sava" este aceasta: Mare este Dumnezeu!