Răspunsuri duhovniceşti: Liturghia se împlineşte prin Sfânta Împărtăşanie

Părinte, pe lângă spovedanie, cum trebuie să se pregătească orice creştin pentru Taina Sfintei Împărtăşanii?

Trebuie să înţelegem care este sensul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a dat spovedaniei şi felul în care noi, credincioşii, trebuie să ne raportăm la această poruncă-îndemn a Mântuitorului prin care să viem în veci: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu", sau "Eu sunt Pâinea cea vie care s-a coborât din cer, cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci, iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu". Este vorba de hrana duhovnicească pentru ca noi să fim vii. A ne împărtăşi înseamnă să înţelegem faptul că Iisus Hristos ne-a dat posibilitatea de a vieţui în mod real, atât pentru existenţa noastră de aici, cât şi pentru pregătirea noastră pentru veşnicie. Deja după botez, suntem în starea de împărăţie şi hrana este Trupul şi Sângele Său, pe care noi îl dăm imediat după Tainele Sfântului Botez şi a Sfintei Mirungeri. Iată că putem ca o primă concluzie să spunem că Împărtăşania este hrana prin care Îl menţinem pe Hristos în noi. Faptul că te duci la nuntă, ţine de bunul tău simţ să nu te duci oricum, îţi cauţi hainele cu câteva zile înainte, să ai cămaşa curată la acest eveniment. Am vorbit de generozitatea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în noaptea Învierii: "Şi cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, şi cei care sunt vrednici şi mai puţin vrednici, veniţi cu toţii că viţelul este mult". Vedeţi, El, când are copii care sunt în jurul Bisericii, îi cheamă pe toţi, vorbind de atotbunătatea lui Dumnezeu. Dar şi copilul trebuie să facă ceva, te duci să fii curat, pregătit, trebuie să răspunzi iubirii cu iubire. Aici intervine căinţa şi ceri duhovnicului dezlegarea. De ce ne împărtăşim, cei mai mulţi dintre noi, în cele patru mari posturi din cursul anului? Aceasta este o practică a Bisericii. Văzând în timp că se depărtează lumea de la împărtăşirea duminicală, Biserica, în atotînţelepciunea ei, Sfinţii Părinţi şi sinoadele au stabilit pentru creştin şi pentru conduita lui să se împărtăşească cel puţin în fiecare dintre cele patru posturi. Dar aceasta este o condiţie minimală, care trebuie depăşită de noi, credincioşii, nu înseamnă că aceasta este realitatea la care ne-a chemat Hristos. Este greşit să nu ne împărtăşim duminical, dacă participăm, pentru că altfel e mai grav. Participăm la Sfânta Liturghie, iese preotul, după ce mărturisim Crezul, coboară Duhul Sfânt, se prefac Darurile, te cheamă Hristos zicând "Cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă" şi nu vine nimeni. Este împlinită această Liturghie? Că vom sta noi în biserică şi vom spune că nu suntem vrednici şi pregătiţi, acesta este un aspect fals, al unei mărturisiri distorsionate. Nu pentru vrednicia noastră ne împărtăşim noi cu Hristos, ci pentru dragostea lui Hristos. Nu vieţuim cu Hristos în teorie, ci în practică, prin luarea Trupului şi a Sângelui Său. Starea noastră de căinţă "Sunt nevrednic" este firească şi bună, dar să nu fie dusă la o extremă de aşa natură, încât să ne ţină departe de Potir, pentru că atunci intrăm într-o zonă de fariseism. Şi pruncul, dacă l-ai împărtăşit la botez, este obligaţia ta ca părinte, naş şi preot, să-l împărtăşeşti până când el începe să priceapă singur, să devină responsabil, să-l pregăteşti, să-l responsabilizezi, este o educaţie progresivă, o creştere progresivă duhovnicească, la fel cum este şi cea trupească, este un paralelism de care nu trebuie să ne ascundem. A ne împărtăşi este un firesc al lucrurilor. Noi trebuie să avem duhovnic, dacă el simte starea mea şi îmi dă dezlegarea de a mă împărtăşi zilnic, o pot face. Duhovnicul decide, de la caz la caz, chiar şi când nu dă dezlegare pentru împărtăşanie. Când duhovnicul vede că suntem atât de îndepărtaţi de sensul vieţuirii noastre în Hristos, poate constata că este nevoie de un timp pentru a-l scoate pe om din groapă. Aceasta înseamnă o perioadă în care există discuţii, confesiuni în care să lucrăm la restabilirea ordinii interioare şi îi recomanzi o amânare, tot cu drag. Este important să ştie creştinul că este preocuparea lui de a găsi drumul, iar preotul pe care îl caută devine călăuza care îl ajută să ajungă pe treapta la care Îl poate primi pe Iisus Hristos. Momentul Epiclezei este foarte important în Sfânta Liturghie, prin transformarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Cum ajungem să conştientizăm noi ceea ce se întâmplă acolo? În primul rând prin catehizare. Preotul trebuie să spună creştinilor, din când în când, care este momentul cel mai important din Liturghie, momentul în care pogoară Duhul Sfânt şi transformă Darurile. Sunt preoţi care anunţă chiar în timpul Liturghiei ce moment urmează, îndemnându-i pe credincioşi să trăiască această stare sublimă în care preotul este deja, pentru că se pogoară Duhul Sfânt peste preot, credincios, peste întreaga biserică, peste Darurile Sfinte. Este firesc să ştie care este momentul, iar creştinul care vine la biserică are această normă a bunului-simţ ca, dacă este cel mai important moment, să zică şi el în gândul său o rugăciune.