Răspunsuri duhovniceşti: „Maica Domnului - ocrotitoarea vieţii şi a ţării noastre“

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 13 August 2010

Înalt Preasfinţite Mitropolit Irineu, care este locul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în iconomia mântuirii noastre?

Prin Fecioara Maria Mântuitorul Hristos se arată lumii. Prin ea, El este cu adevărat Emanuel, prin ea, Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului şi noi cu toţii ne facem copii ai lui Dumnezeu. Deci Maica Domnului înainte de toate este una dintre noi, o pământeană care s-a învrednicit să fie mai desfătată decât cerurile şi mai curată decât lumina soarelui pentru că Dumnezeu a ales să se întrupeze din pântecele ei. Pentru aceasta, nici heruvimii, nici serafimii, nici puterile cereşti nu s-au arătat mai desfătate decât Preacurata Născătoare de Dumnezeu, căci în ea Dumnezeu a hotărât din veşnicie să se întrupeze, să se îmbrace în frământătura noastră omenească şi să se facă om. De aceea Sfânta Fecioară este pe drept cuvânt Născătoare de Dumnezeu. Este locul fericirii, locul desfătării, este într-adevăr locul pe care noi îl căutăm de multă vreme pentru că Maica Domnului este aceea care va sfărâma capul şarpelui prin jertfa Fiului ei. Ea a fost prima care a crezut cu adevărat că Fiul ei este Fiul lui Dumnezeu, aşa cum ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi: "Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt!". Pretutindeni unde se preamăreşte Dumnezeu, Maica Domnului este prezentă, mai ales în rugăciunile noastre, în Biserica Ortodoxă, unde nu este moment în sfintele slujbe care să nu amintească despre Maica Domnului. Vorbiţi-ne despre mijlocirea pe care o face pe lângă Fiul său pentru noi. Ea este prezentă pentru că stă în preajma Mântuitorului şi face ca viaţa noastră, de multe ori îngreuiată de suferinţe, de lipsuri, de necazuri, să fie uşurată prin rugăciunile sale. În Sfintele Evanghelii vedem cum, la nunta cea din Cana Galileii, Maica Domnului mijloceşte pe lângă Mântuitorul Hristos pentru a veni în ajutor celor doi tineri care nu mai aveau vin. Ea este pe deplin convinsă că Fiul ei este Fiul lui Dumnezeu şi că numai El poate să facă ceva şi să ne ajute în momentele cruciale ale vieţii noastre, atunci când speranţele ne sunt aproape risipite. Prin mijlocirea ei ne sunt îndepărtate toate lipsurile şi ne este îmbogăţită viaţa. Maica Domnului este întotdeauna îndreptată spre Dumnezeu, pentru că duce rugăciunile noastre la ceruri, dar este în acelaşi timp îndreptată şi spre noi, pentru că ne învaţă să facem ceea ce ne spune Dumnezeu. Prin urmare, cinstirea Sfintei Fecioare este întemeiată în Biserica noastră Ortodoxă. O cinstim pe Maica Domnului pentru că ea a fost preamărită de profeţi, a fost lăudată de psalmistul David în psalmi şi cântări, a fost cinstită de Fiul ei Cel Dumnezeiesc care îi ascultă rugile şi cuvântul. Trebuie să avem întotdeauna în minte rugăciuni către Maica Domnului pentru că ea ne va ajuta în mod negreşit. Aşa cum nimeni nu poate refuza rugăciunile maicii sale, nici Mântuitorul Hristos nu va refuza niciodată rugăciunea Preacuratei Fecioare. Ea va veghea la căpătâiul nostru atunci când suntem bolnavi, în spitale şi în necazuri şi atunci când suntem apăsaţi de sărăcie şi de grele dureri pentru că este cu adevărat ocrotitoarea şi păzitoarea vieţii şi a ţării noastre.