Răspunsuri duhovniceşti: „Mama surogat“ va fi mama naturală întreaga viaţă

În timpurile moderne, tot mai multe femei care nu pot rămâne însărcinate apelează la o "mamă surogat". Cât de normal este acest lucru şi cum pot fi afectate cele două mame?

În ultimii ani, unele familii, care din diverse motive medicale nu s-au putut bucura de naşterea pruncilor, au apelat la o "mamă surogat" pentru a avea un copil. "Mama purtătoare" sau "mama surogat" este acea femeie care, prin intermediul unui contract, îşi dă acordul să ducă o sarcină la termen pentru un cuplu care se confruntă cu probleme de fertilitate. Fenomenul "mamei surogat" nu a dobândit încă impact din punct de vedere numeric, însă excesul mediatic apărut cu ocazia apelării unor vedete TV la acest "surogat" a creat interes şi dezbatere în jurul noului procedeu de procreare. Aparent totul este frumos, deoarece prin acest mijloc apare o nouă viaţă, iar omul este părtaş prin procreaţie la darul divin. Abordând astfel lucrurile, părinţii sunt absolviţi de orice vină deoarece vor să audă în casa lor râsul cristalin al unui prunc, iar "mama surogat" apare chiar ca un salvator, o persoană caritabilă care, dincolo de aspectul oneros al chestiunii, răspunde nevoii de afectivitate filială pe care o trăiesc cei căsătoriţi şi incapabili să aibă copii. Şi totuşi lucrurile nu stau chiar aşa. Acest mod de procreare implică probleme morale şi de conştiinţă deosebite, puţin vizibile, poate, pentru cei implicaţi în momentul respectiv, însă sunt aspecte ce se vor accentua cu trecerea timpului, chestiuni ce vor fi evaluate de conştiinţă, de locul întâlnirii omului cu Dumnezeu în mod profund. Din punct de vedere moral, acest procedeu este unul dăunător, indiferent de contribuţia unuia dintre soţi sau a ambilor. Timpul îi va afecta pe toţi cei implicaţi, în funcţie de scrupulozitatea sau laxitatea morală. Primele care vor fi afectate sunt cele două mame. Viaţa nu poate fi un troc, un schimb, o afacere. Reacţia în timp este greu de evaluat. "Mama surogat" va simţi durerea abandonului propriului fruct, iar legătura dintre copil, în timpul celor nouă luni, şi mamă rămâne definitivă. Frustrările vor apărea însoţite de regrete, iar dorul pentru cel abandonat după o perioadă în care "mama surogat" l-a găzduit în propriul trup se va amplifica. De cealaltă parte, mama adoptivă va avea întotdeauna sentimentul că a luat copilul altei femei, mamei reale de fapt, chiar dacă medical poate fi numită surogat. Va avea sentimentul că a deposedat în mod egoist o altă mamă de propriul fiu. De asemenea, în cazul unei evoluţii degradante a sănătăţii fizice sau mentale a copilului va avea totdeauna suferinţa actului său şi reproşul că "mama surogat" nu a avut suficientă grijă de prunc în timpul sarcinii sau a transmis anumite gene care vor afecta definitiv viaţa tuturor. Aşadar, ceea ce pare o binecuvântare iniţial devine o tragedie în final. Lupta cu mustrările conştiinţei şi cu realităţile vizibile ale unui act care a urmărit cu orice preţ obţinerea rezultatului dorit se poate transforma într-o confruntare zilnică în propria conştiinţă şi va afecta pe toţi cei implicaţi, în cele din urmă afectându-l chiar pe copil şi evoluţia lui psihosomatică normală. Chiar dacă medical termenii sunt precizaţi, "mama surogat" va fi mama naturală întreaga viaţă. O judecată asemănătoare celei a Regelui Solomon, care trebuia să împace două mame care pretindeau că au acelaşi copil, poate duce la aceeaşi concluzie, legătura sângelui, legătura indestructibilă din perioadă gravidităţii este definitivă. Care sunt soluţiile la care pot apela familiile care nu pot avea copii? Cu siguranţă soluţii există, soluţii care nu vor crea probleme de morală, de conştiinţă sau chiar de rudenie mai târziu. Varianta înfierilor este foarte utilă, este o faptă cu adevărat morală, este cu adevărat o binecuvântare a lui Dumnezeu. Sunt atâţia prunci cărora nu are cine să le vadă jovialitatea şi puritatea copilăriei în centrele de plasament! Adopţia nu este o acţiune facilă, însă nici utilizarea "mamei surogat" nu este uşoară. Din punct de vedere moral, înfierea este o şansă pentru o familie care nu are copii, dar şi pentru un copil care nu are părinţi şi simte cumplit această însingurare şi suferă din cauza statutului de orfan.