Răspunsuri duhovniceşti: Mărturisirea Învierii în actualitate

Înalt Preasfinţite Mitropolit Irineu, care este modul autentic de a ne arăta măturisitori ai Învierii în lumea de astăzi?

Învăţătura despre Înviere este o bucurie duhovnicească universală, este lumina vieţii veşnice ce s-a revărsat peste întreaga creaţie. Fericita ei trăire şi contemplaţie constituie esenţa sfintei noastre Ortodoxii, identică cu credinţa în triumful vieţii, în nimicirea morţii şi a tiraniei păcatului. De asemenea, ea este legată de aşteptarea plină de nădejde a arătării slavei viitoare, atât de putenic exprimată în cultul nostru ortodox şi în spiritualitatea noastră românească. Prin Învierea Domnului, făptura e introdusă în armonia divină a Împărăţiei Cereşti. În acest sens, Învierea lui Hristos este un imn al vieţii "în Hristos şi în Duhul Sfânt", care trebuie mărturisită în lumea contemporană. Apoi, prin moartea şi învierea Sa, Hristos Domnul ne descoperă chemarea noastră originară, de fiinţe jertfelnice. De ce trebuie să existe o jertfă în tot ceea ce facem? Mântuitorul Hristos este "Jertfa cea vie şi nejertfită…". El moare pe Cruce şi apoi învie, arătându-ne, prin această taină, puterea creatoare a jertfei, înainte de întemeierea lumii. Datorită acestui fapt, orice act creator al nostru are drept temei şi sursă jertfa, iubirea jertfelnică, fără de care nu se face nimic. De fapt, numai în jertfă există o sămânţă vie, un ţel, iar încununarea acesteia este rodul prăznuit pascal. Sfântul Apostol Pavel subliniază acest adevăr când zice: "că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, ci cu scumpul sânge a lui Hristos, ca al unui Miel nevinovat şi neprihănit, Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar care S-a făcut arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi". Tot sub acest semn al jertfei Îl vesteşte pe Hristos Sfântul Ioan Botezătorul, care zice: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii". Ca atare, şi noi, pornind de la aceste realităţi, trebuie să ne jertfim în fiecare moment al vieţii noastre pentru adevăr, dreptate şi sfinţenie. În sensul acesta, fiecare să se statornicească în chemarea în care a fost rânduit de Dumnezeu: unii, ca preoţi, mărturisind credinţa prin propria lor viaţă; alţii, ca monahi, prin osteneala călugărească, post şi rugăciune, prin înfrânare şi curăţie sufletească; iar alţii, ca mireni, prin strădanie de fiecare zi pentru a fi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, prin credinţă şi fapte bune. Să-L primim cu bucurie pe Domnul şi să-L preamărim, mulţumindu-I pentru binefacerile pe care ni le dăruieşte cu atâta dragoste. În acelaşi timp, să comunicăm şi noi celor din jurul nostru bucurie şi pace, prin cuvânt şi faptă, ajutând pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei întristaţi şi necăjiţi, pe cei îndoliaţi şi îndureraţi. Să nu uităm, în rugăciunile noastre, nici pe cei care se află departe de ţară. Să întărim comuniunea de iubire între părinţi şi copii, între soţi şi soţii, între prieteni, între vecini, căutând "pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul".