Răspunsuri duhovniceşti: Moda socială de a avea copii

Preacucernice părinte Cătălin Teulea, astăzi "moda socială" spune să ai un singur copil, maximum doi. Chiar dacă numărul avorturilor a scăzut, planificarea familială se face acum prin mijloace mai subtile, chimice, iar justificarea este faptul că "nu ne permitem" să creştem mai mulţi copii, că mai întâi trebuie să avem ce să le oferim. Trebuie să fim bogaţi ca să permitem dreptul copiilor la viaţă?

În nici un caz nu trebuie să fii bogat ca să ai mai mulţi copii. De altfel, din mica mea experienţă cunosc familii înstărite cu un singur copil, eventual doi. Deci nu este aceasta o regulă. Părintele Teofil ne spune răspicat: "Un copil - un idol". Mărginindu-te la un copil, te limitezi pe tine însuţi. Copilul nu este un obiect pe care îl putem refuza. Ci el este darul lui Dumnezeu. Fiecare copil vine pe lume cu darul, darurile lui. Fiecare copil vine cu un "petic" de cer. Şi spune un poet atât de frumos că "cerul e o pasăre în Dumnezeu". Dacă am avea puterea să lungim viaţa copilului cu o zi măcar, şi nici atunci n-am avea "dreptul" să hotărâm soarta lui. Atunci când vine un copil pe lume nu putem decât să ne bucurăm. Când ne binecuvântează Dumnezeu cu un asemenea dar, nu-L putem amâna pentru o zi, un an pe care noi le-am considera mai potrivite pentru venirea pe lume a copilului. Sunt destule cazuri în care cei doi soţi ar vrea să aibă copii şi nu au. Sau ar vrea să uşureze suferinţa copilului cu o zi, să-i mai ofere o zi cu sănătate, şi nu pot. Atunci cine ne dă dreptul să refuzăm dreptul la viaţă al unui copil? Aş încheia răspunsul la această întrebare cu un cuvânt de-al părintelui Rafail Noica: "Dumnezeu se tot uită la om care-I tot cere fel de fel şi zice: - Eu aş vrea să-i dau, dar dacă nu tace deloc, să-i spun şi Eu ce am de spus?!" Spuneţi-ne un principiu după care ar trebui să îşi conducă viaţa o familie creştină. Cred că nu e vorba neapărat de un principiu, ci de credinţa în Dumnezeu: Unul în fiinţa dragostei împărtăşită în cele Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Putem să avem toate virtuţile, dar dacă nu-l avem pe Dumnezeu, tot săraci suntem. Fiecare familie creştină trebuie să fie în ascultarea unui duhovnic, iar dacă nu-l are, să-l caute cât mai repede. El este liantul ascultării noastre faţă de Dumnezeu. Având un duhovnic, participând activ la Sfânta Biserică, practicând rugăciunea, postul şi fapta bună, e imposibil să nu ne bucurăm de Dumnezeu şi Bunul Dumnezeu de noi.