Răspunsuri duhovniceşti: „Mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat“

Părinte, mâine se va citi la Sfânta Liturghie Evanghelia despre Pilda "Fiului risipitor". Care sunt învăţămintele duhovniceşti pe care le putem desprinde de aici?

Pilda ne arată chipul adevăratei pocăinţe: ce este, în ce constă şi cum trebuie făcută spre a fi într-adevăr mântuitoare, pentru a fi "bucuria îngerilor şi a oamenilor". Evanghelia pune în lumină marea iubire a Lui Dumnezeu pentru firea omenească, cea căzută în păcat. Întoarcerea fiului risipitor este prilej de bucurie în casa părintească, tot aşa cum "bucurie este înaintea îngerilor Lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte" (Lc. 15, 10). Pilda mai poate fi numită şi "Pilda tatălui iubitor". Legat de iubire, pilda ne vorbeşte şi despre problema iertării, de aceea ea ar fi putut fi numită şi "Parabola fratelui neiertător". Mulţi semeni ai noştri au pus la încercare îndelungata milă a lui Dumnezeu, trăind în păcate şi neglijându-şi mântuirea, socotind că "este timp" pentru întoarcerea din păcat. Ei stau în nepăsare, până vine pe neaşteptate moartea, care îi află nepregătiţi sufleteşte şi neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Aceştia sunt fiii risipitori ai lumii de azi. Acesta este înţelesul Evangheliei despre "Pilda fiului risipitor": să ştim că dragostea Lui Dumnezeu este nesfârşită şi că ea nu ne este niciodată retrasă. Să ştim că bucuria dumnezeiască pentru îndreptarea unui păcătos cuprinde cerul şi pământul. Fiecăruia dintre noi îi iese înainte, pe drumul întoarcerii şi căinţei, Mântuitorul Însuşi. Orice rătăcire poate să aibă nădejde de întoarcere. Cum putem noi, creştinii, să ne păzim de cursele vrăjmaşului? Tatăl din pildă nu avea nevoie de mărturisirea fiului său risipitor. Ştia bine tatăl ce-a făcut fiul său, precum bine cunoaşte Dumnezeu păcatele noastre. Noi înşine avem nevoie de această mărturisire; doar căinţa şi părerea de rău pot "şterge fărădelegea", dar pentru iertare este nevoie de "braţele părinteşti", întinse de Dumnezeu prin mâinile duhovnicului, spre fiul care se întoarce. Lui i s-a dat de către Iisus Hristos puterea legării şi dezlegării păcatelor. Acest lucru pare ciudat pentru unii dintre enoriaşi. Aceştia se întreabă: "De ce este nevoie să ne mărturisim păcatele înaintea preotului? Nu pot face eu pocăinţă şi de unul singur?" Fireşte că se poate face pocăinţă şi în acest mod, dar acest fel de pocăinţă nu este nici completă şi nici mântuitoare. Ce s-ar fi ales de fiul risipitor dacă ar fi rămas numai la tânguirea ce-o făcea de unul singur în ţara păcatului? El simte nevoia de a se mărturisi, trebuinţă care, o ştim cu toţii, este în firea omului. Să nu uităm că acelaşi om poate fi uneori fiu risipitor, alteori fiu care se întoarce, alteori frate împotrivitor, alteori tată primitor. Este bine să ne mai întrebăm şi în această privinţă: Cum suntem noi faţă de semenii noştri? Avem faţă de ei inimă de tată? Avem faţă de ei inimă de frate adevărat? Avem faţă de ei inimă de prieten? Dacă răspunsul este da, înseamnă că am învăţat ceva din "Pilda fiului risipitor".