Răspunsuri duhovniceşti: „Nu Dumnezeu părăseşte pe om, ci omul e lăsat liber să trăiască fără El“

Oare va părăsi Dumnezeu lumea pentru păcatele ei? Sau îi va întinde mâna să o ridice din prăpastia necredinţei?

O renaştere spirituală şi o convieţuire umană superioară nu se vor realiza fără ajutorul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu va da omenirii tot ajutorul Lui. Dumnezeu a dat omului un statut ontologic atât de respectat chiar de El, încât omul rămâne în existenţă chiar alegând o viaţă contrară lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ajute omenirea comunicându-i fericirea iubirii Lui. Dar iubirea lui Dumnezeu nu se impune omului cu sila şi nici nu se obţine de către Dumnezeu de la om cu sila. Omul nu poate fi, deci, făcut fericit de Dumnezeu fără voia lui, dar poate fi ţinut de Dumnezeu în existenţă fără contribuţia lui. Profitând de darul existenţei ca om, acesta îşi poate crea iluzia unei fericiri fără Dumnezeu. E iluzia mândriei. Şi Dumnezeu îl lasă pe om să aleagă această iluzie şi permite omului să vieţuiască cu duşmănie faţă de El. În aceasta nu se arată o victorie a răului, ci se arată puterea lui Dumnezeu, odată cu respectul menţinut faţă de om. Dumnezeu nu-l părăseşte niciodată pe om. El bate mereu la uşa omului cu iubirea Lui. Dar omul e liber să deschidă sau nu acestei iubiri. Dumnezeu nu sparge uşa, nu înlătură libertatea omului şi nici nu ucide pe omul care nu vrea să-I deschidă. Nu Dumnezeu părăseşte pe om, ci omul e lăsat liber să părăsească pe Dumnezeu şi să trăiască fără El. Dar această viaţă, chiar dacă dă mândriei omeneşti o falsă satisfacţie, nu dă o fericire adevărată. Poporul român pune la răscrucea drumului crucea smereniei şi a jerfei lui Hristos ca să-i ajute să aleagă - cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu smerenia Sa - drumul adevărat, drumul vieţii plenare. La răscrucea istorică de astăzi, de-şi vor însuşi oamenii smerenia şi jertfa lui Hristos ca putere asupra egoismului, vor alege drumul armoniei şi al iubirii între ei, care va însemna o renaştere superioară anticipată, plină de o nouă experienţă în epoca modernă. Dumnezeu nu evită să ne ajute smerindu-Se şi jertfindu-Se El Însuşi pentru noi, ca să facem şi noi la fel. Căci, de fapt, numai aşa ne poate ajuta, odată ce vrea să rămânem oameni înzestraţi cu libertate, odată ce vrea să sporim în umanitate, odată ce ştie că nu putem spori în umanitate decât deschizându-ne acestei iubiri a Lui şi acceptând şi noi o viaţă de smerenie şi de jertfă reciprocă. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovniceşti - cu pr. prof. Dumitru Stăniloae)