Răspunsuri duhovniceşti: Nu se poate da Sfânta Împărtăşanie bolnavilor care şi-au pierdut cunoştinţa

Data: 07 Octombrie 2009

Cum se face împărtăşirea bolnavilor?

Bolnavii pot fi împărtăşiţi de preot afară din biserică, adică la casele lor sau la spital, cu părticele din Sfântul Trup, sfinţit anume pentru acest scop în Joia Patimilor şi păstrat în altar, în chivotul de pe sfânta masă. În aceste cazuri, împărtăşirea se face după o rânduială deosebită, înscrisă în Molitfelnic (Rânduială ce se face când se va îmtâmpla a se da foarte grabnic celui bolnav Împărtăşirea). Nu se poate da, însă, Sfânta Împărtăşanie bolnavilor căzuţi în stare de iconştienţă, nesimţire sau celor ieşiţi din minţi, nebuni.

Ce rost au inelele de la logodnă?

Ele sunt semnul iubirii, al credincioşiei şi al legăturii trainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi.

Slujba Logodnei şi a Cununiei se fac în naos, adică în mijlocul bisericii, înaintea unei mese pe care se aşază Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări şi inele de logodnă. Mirele stă în dreapta, ca unul care este mai mare şi cap femeii, iar mireasa la stânga lui, lângă inima lui, fiind făcută din coasta lui şi datorându-i ascultare, cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului. (Învăţătură de credinţă ortodoxă)