Răspunsuri duhovniceşti: Numai prin răbdare se menţine familia

Părinte, cui se datorează răbdarea oamenilor?

Multei lor păci lăuntrice... Dumnezeu a legat mântuirea oamenilor de răbdare. Cel care va răbda până în sfârşit, acela se va mântui“, spune Evanghelia. De aceea, Dumnezeu îngăduie greutăţi şi diferite încercări pentru ca oamenii să exerseze în răbdare. Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el. Şi văd că numai prin răbdare se menţine familia. Am văzut fiare care au devenit mieluşei. Prin încredere în Dumnezeu, lucrurile evoluează duhovniceşte cu multă uşurinţă. Odată, am văzut o femeie a cărei faţă strălucea. Era mamă a cinci copii. După aceea mi-am adus aminte cine era. Bărbatul ei era tâmplar şi de multe ori lua lucrări împreună cu meşterul meu. Numai un cuvânt dacă îi spuneau sătenii la care lucra, ca de pildă, „Meştere, oare n-ar fi bine să facem lucrul acesta aşa?“, el se înfuria. „Cu mine o faci pe dascălul?“, le spunea. Rupea sculele, le arunca şi pleca. Dacă la case străine lăsa treaba neterminată şi pe toate le spărgea, închipuieş-te-ţi ce făcea acasă. Un astfel de bărbat avea acea femeie. Cu acest om nu puteai sta nici măcar o singură zi, iar ea trăia cu el de ani de zile. Fiecare zi era pentru sărmana femeie mucenicie, însă ea pe toate le suporta cu multă bunătate şi răbdare. Şi fiindcă ştiam situaţia din casa lor, atunci când o întâlneam, o întrebam: „Ce face meşterul? Lucrează?“. „Ei, când mai lucrează, când mai stă puţintel“. „Cum o duceţi?“. „Foarte bine, părinte!“, îmi răspundea aceea. Şi aceasta o spunea din toată inima ei. Nu punea la socoteală nici faptul că bărbatul ei strica sculele - şi scule de valoare - nici că era nevoită, sărmana, să lucreze pe la străini, ca să se poată descurca. Vedeţi cu câtă răbdare, cu câtă bunătate şi cu câtă nobleţe sufletească le înfrunta pe toate?! Şi nici măcar nu clevetise vreodată. De aceea Dumnezeu îi dăruia mereu harul Său, încât faţa îi strălucea. A reuşit să-şi crească şi pe cei cinci copii ai ei, care apoi au devenit nişte oameni foarte buni. (cuviosul Paisie Aghoritul, Viaţa de familie)