Răspunsuri duhovniceşti: Pelerinajul este mijloc de pastoraţie în parohie
Părinte, este important ca în parohie preotul să fie alături de credincioşii săi în pelerinaj?
Într-o parohie, preotul este păstorul care are datoria de a conduce credincioşii pe calea mântuirii, după îndemnul Sfântului Apostol Petru, care zice: "Păstoriţi turma lui Dumnezeu dată în paza voastră cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste" (I Petru 5, 2). Pe lângă metodele bisericeşti de pastoraţie: slujbe, predici, cateheze, vizitarea credincioşilor, preotul mai are la îndemână în activitatea sa pastorală şi pelerinajul, care este o activitate colectivă în care preotul însoţit de credincioşi vizitează anumite obiective cu importanţă religioasă şi istorică. În zilele de astăzi, în care problemele şi lipsurile materiale ale credincioşilor sunt din ce în ce mai multe, când pe o scară a valorilor cele spirituale se află pe o treaptă inferioară, organizarea unui pelerinaj nu este deloc uşoară şi cere din partea preotului multă implicare, însă satisfacţiile obţinute în urma pelerinajelor depăşesc cu mult orice greutate întâmpinată la organizare. Organizarea unui pelerinaj se face din timp şi se face cunoscut credincioşilor prin anunţuri repetate în care li se prezintă traseul şi obiectivele care vor fi vizitate, cu scopul de a le trezi interesul. De ce aleg credincioşii să meargă într-un pelerinaj? Credincioşii care participă la aceste călătorii duhovniceşti o fac din mai multe motive: unii care au o viaţă activă în sânul Bisericii consideră pelerinajul ca o întărire în credinţă, alţii care au probleme de sănătate, neînţelegeri în familie, probleme materiale vin cu dorinţa de a găsi rezolvare la acestea prin puterea şi mila lui Dumnezeu, şi mai există o categorie, şi anume a acelora care doresc să vadă cât mai multe locuri sfinte şi binecuvântate pe care le are Biserica şi ţara noastră. Pentru a răspunde nevoilor credincioşilor, preotul trebuie să ţină cont de aceste motive şi atunci când stabileşte traseul. Se au în vedere cel puţin o oprire la o mănăstire unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie, pentru a se cere ajutorul lui Dumnezeu în această călătorie, pelerinaje la biserici şi mănăstiri unde se află sfinte moaşte, icoane făcătoare de minuni, pentru ca aceia cu necazuri să pună în faţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor problemele lor, şi vizitarea de obiective turistice de importanţă istorică şi culturală. Dacă se va ţine cont de aceste lucruri când se organizează un pelerinaj, rezultatele vor fi deosebite pentru că între preot şi credincioşi se va închega o relaţie şi mai strânsă decât până atunci, preotul având posibilitatea ca acele lucruri pe care el le-a făcut cunoscute oamenilor prin predici privitoare la sfinţi şi la biserici să fie şi văzute de ei. Care este scopul unui pelerinaj? Scopul pelerinajului nu este acela de a călători dintr-un loc în altul pentru a ne satisface curiozitatea, ci este acela de a ne arăta dragostea faţă de Dumnezeu prin jertfa acelei călătorii care nu este întotdeauna uşoară, de a ne cunoaşte unii pe alţii, de a ne îmbogăţi sufleteşte şi de a învăţa unii de la alţii jertfelnicia şi iubirea care se văd în mănăstirile şi bisericile ridicate întru slava lui Dumnezeu. Pelerinajul este un mijloc de pastoraţie prin care preotul şi credincioşii săi pleacă în căutarea unui loc sfânt, din dorinţa de a simţi mai îndeaproape prezenţa lui Dumnezeu şi de a-şi îmbogăţi viaţa spirituală.