Răspunsuri duhovniceşti: Pelerinajul ne întăreşte credinţa

Preacucernice părinte Romeo Ene, suntem în perioada marilor pelerinaje. Vedem că românii nu şi-au uitat sfinţii. În ce constă această dragoste a lor faţă de sfinţi?

Într-adevăr, luna octombrie este acea perioadă din an când creştinii ortodocşi români îşi aduc aminte şi îi cinstesc cu mare evlavie pe Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva de la Iaşi (14 octombrie) şi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), ale căror cinstite moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, respectiv în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Românii, după cum spuneaţi, nu şi-au uitat sfinţii şi, aş adăuga eu, nu îi vor uita niciodată, pentru că ei sunt binefăcători şi mijlocitori pentru creştinii evlavioşi, iar noi, românii, ne-am putea caracteriza ca fiind un popor evlavios. Aceasta o putem observa din multitudinea de biserici şi mănăstiri construite pe pământul românesc de-a lungul anilor; o mai putem observa în perioada marilor praznice, Sfintele Paşti, Crăciunul sau Adormirea Maicii Domnului, când lăcaşurile de închinare devin neîncăpătoare, dar şi în perioada marilor pelerinaje. Cu adevărat ar trebui să ne considerăm un popor binecuvântat de Dumnezeu. Dragostea românilor faţă de sfinţi se manifestă prin credinţa mare, evlavia deosebită, jertfelnicia nemărginită, prin nădejde şi bună-cuviinţă. Sutele de mii de pelerini care se nevoiesc în aceste zile stând în picioare ore întregi, rugându-se şi cu răbdare aşteptând rândul să se închine, să rostească o scurtă rugăciune în faţa raclei cu sfintele moaşte, apoi plecând acasă cu nădejdea că Dumnezeu lucrează prin "casnicii" Săi şi că sfântul va mijloci ca pururea rugători pentru cei care au credinţă tare, demonstrează faptul că nădejdea, scăparea şi acoperământul nostru sunt, în definitiv, persoanele Sfintei Treimi, Care revarsă har peste har. Cu ce ne ajută participarea la un pelerinaj? Ne poate îmbogăţi din punct de vedere duhovnicesc. Aş vrea să insist aici şi să menţionez faptul că pelerinajul nu este acelaşi lucru cu drumeţia sau excursia ori călătoria ocazională la o mănăstire sau la participarea sărbătoririi unui hram. Am auzit tot mai des folosirea expresiei de "turism ecumenic". Un turist nu este acelaşi lucru cu un pelerin. Turistul vizitează, pelerinul se închină. Pelerinajul presupune o pregătire prealabilă din punct de vedere spiritual, trebuie ca drumul pelerinului să se facă asemenea unui urcuş duhovnicesc, să fie însoţit de rugăciune şi de nădejdea că participarea la sfintele slujbe bisericeşti ne înalţă până într-acolo că, aşa cum spune un tropar din timpul Postului Mare, "în biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta". Mi-ar plăcea să cred că expresia de "turism ecumenic" nu are la bază doar promovarea turismului românesc, ci şi arătarea frumuseţilor Ortodoxiei drept-măritoare. Slujbele deosebite, evlavia românilor, buna rânduială din mănăstiri, frumuseţea monahismului şi, bineînţeles, ajutorul sfinţilor sunt motivele care ar trebui să primeze în efectuarea pelerinajelor. Dacă mergem în "pelerinaj" pentru a fotografia locuri pitoreşti, pentru a admira operele de artă veche bisericească sau picturile deosebite, nu ne vom îmbogăţi spiritual. Pelerinajul ne ajută să rămânem pe calea sfinţeniei, ne întăreşte credinţa, ne cultivă răbdarea, ne aduce folos duhovnicesc, ne dă motive de speranţă.