Răspunsuri duhovniceşti: „Pentru căinţa cu lacrimi, Dumnezeu ne iartă îndată“

Chiar este posibil ca Dumnezeu să ne ierte păcatele?

Da... Pentru căinţa cu lacrimi, Dumnezeu ne iartă îndată. De obicei, omul se întoarce la Dumnezeu atunci când are un necaz mare. Atunci strigă, ţipă, dă acatiste, face metanii. Când necazul este mare, se roagă fiecare la nivelul lui. De multe ori, un oftat, un suspin din adâncul inimii este de ajuns; o chemare foarte scurtă: „Doamne, ajută-mă, nu mă părăsi“. Un cuvânt sincer şi smerit spus cu durere şi încredere în acest Dumnezeu atât de prezent în inima şi în conştiinţa noastră.

Noi Îl alungăm, mereu, pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar, dacă ne căim, dacă ne pare rău cu adevărat şi dacă nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu, întotdeauna prezent, ne iartă îndată şi ne ajută.

Sunt foarte multe persoane care au greşit faţă de Dumnezeu şi au fost iertate, începând cu cei doi mari Apostoli Petru şi Pavel. Pavel prigonea cumplit, la început, Biserică lui Hristos, apoi se întoarce la Dumnezeu şi Dumnezeu îl face vas ales al Său. Petru, care a fost totdeauna cu El şi I-a făgăduit că-L va însoţi până la moarte, la un moment dat a jurat că nu-L cunoaşte pe Iisus. Şi a fost iertat, dar a plâns toată viaţă lui pentru această tăgadă.

Este o rugăciune pe care o spune monahul, o rugăciune de invocare a numelui lui Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine păcătosul“. Această rugăciune suntem datori, după rânduială, să o spunem mereu. Şi încet-încet, această datorie se transformă într-o chemare de dragoste, pentru că suntem foarte apropiaţi de Dumnezeu şi Dumnezeu locuieşte în noi. Şi dacă această chemare este făcută stăruitor mai mult timp, rezultatele ei sunt foarte plăcute. Se produce o căldură duhovnicească în fiinţa noastră, ne creşte credinţa în Dumnezeu, ne sporeşte dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru oameni şi pentru natură. Această dragoste care vine din inimă vine din partea lui Dumnezeu. Ne pătrunde sentimentul de trăire în Dumnezeu. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovniceşti)