Răspunsuri duhovniceşti: „Postul şi înfrânarea îi subjugă pe demoni“

Părinte, ne apropiem de marele praznic al Naşterii Domnului. Care sunt modurile de înnoire şi curăţire ale creştinului?

În această perioadă în care ne aflăm, a Postului Naşterii Domnului, fiecare creştin trebuie să se pregătească pentru marea sărbătoare de a-l primi pe Pruncul Iisus, mai întâi cu post şi rugăciune, prin spovedania păcatelor şi mai apoi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Aşa cum o gospodină, care se pregăteşte pentru Naşterea Domnului din punct de vedere material, face curăţenie în casă, se îngrijeşte ca masa să fie îmbelşugată, face curăţenie dimprejurul casei, la fel, noi, creştinii, facem ordine în casa noastră, care este vremelnică. Pe plan duhovnicesc trebuie să ne pregătim cu post şi rugăciune pentru a ne apropia de Dumnezeu şi să mergem la duhovnicul nostru, să ne mărturisim greşelile, să ne asumăm cu multă responsabilitate ceea ce am făcut în decursul vieţii noastre şi să încercăm să ne îndreptăm prin pocăinţă, adică să ne schimbăm modul de gândire şi implicit viaţa noastră. Şi numai atunci, după ce ne curăţim mintea, trupul şi inima de toate răutăţile şi păcatele noastre, poate să vină Pruncul şi să se aşeze în mintea şi în inima noastră. Sfântul Vasile cel Mare spune că rugăciunea este mama tuturor virtuţilor, iar postul este binefăcător în a împlini tot ceea ce dorim să facem pentru sufletul şi trupul nostru. Unii creştini postesc, dar nu vin la Biserică. Ba mai mult, a devenit "o modă" ca oamenii să postească. Ce le putem spune acestora? Aşa este, aceşti creştini duc o viaţă formală, nu postesc cum ne învaţă Sfânta Biserică, ci ţin cură de slăbire, dar numesc acest lucru post. Învăţătura Bisericii ne spune că a posti înseamnă a te înfrâna, de toate poftele, care sunt ale trupului şi ale sufletului; adică a nu vorbi cuvinte necuviincioase, a nu asculta cuvinte care nu sunt de folos sufletului şi a nu privi cu ochiul la ceea ce nu este îngăduit. Postim nu numai cu ochii, gura, urechile, dar trebuie să postim şi cu mâinile şi cu picioarele. Deci cu toate simţurile să ne înfrânăm, dar să postim şi cu toate mădularele trupului. Care sunt păcatele ce macină creştinii în perioada postului? Diferă ele acum de cealaltă parte a anului? Diferă, pentru că acum se manifestă lăcomia pântecelui şi omul se luptă cu propriile sale păcate, cu acelea care îl macină cel mai tare, cu acelea care sunt cele mai apropiate de el, cum spunea părintele Arsenie Papacioc. Cel mai mare păcat care împresurează pe om este mândria, apoi de aici vin celelalte păcate, lăcomia pântecelui, iubirea de arginţi etc. Adam a căzut pentru că, ispitit fiind, a vrut să devină ca Dumnezeu. Ca să-l doboare pe Adam, vrăjmaşul ispiteşte pe Eva, pentru ca să mănânce din pom. Era acea poftă a lăcomiei pântecelui, care stăpâneşte lumea de azi şi dintotdeauna. Şi trebuie să ştim că orice lucru duhovnicesc trebuie să înceapă cu postul. Aici ne-a biruit vrăjmaşul şi de aici trebuie să ne ridicăm prin ajutorul lui Hristos. Noi, slujitorii altarelor, trebuie ca în Taina Spovedaniei să-l conştientizăm pe cel care vine la noi despre importanţa postului şi despre faptul că doar prin smerenie putem să ne înfrânăm, să ne mărturisim cu sinceritate, să facem fapte bune. Singura care poate îndepărta demonul răutăţii şi al neorânduielii de la nevoitorul creştin este smerenia. Sfântul Antonie spunea: "Nu te amăgi cu mâncarea, pentru că doar postul şi înfrânarea îi subjugă pe demoni". Nevoinţa postului se încheie la capătul acestuia? Această luptă este continuă, creştinul trebuie să se lupte până la ultima clipă a vieţii. Ştim din pateric că sufletul Sfântului Antonie se îndrepta spre Rai, iar demonii l-au întâmpinat şi i-au spus: "Antonie, Antonie, te-ai mântuit". Iar sfântul a spus: "Încă nu; mă voi mântui când voi trece pragul Raiului, abia atunci". Lupta aceasta este una crâncenă pentru că sufletul omului este un câmp de bătălie, unde sufletele se pot mântui sau nu. Îngerul bun vrea să ajute sufletul să se mântuiască, iar diavolul vrea să distrugă creaţia Domnului. Totul depinde de voinţa omului, şi bine este când sufletul Îl doreşte pe Dumnezeu, precum spune psalmistul: "În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule" (Ps. 41, 1).