Răspunsuri duhovniceşti: Postul şi rugăciunea în lumina Învierii

Părinte, după perioada de renunţare şi pocăinţă a postului, cum trăim bucuria perioadei pascale?

Pentru a răspunde la această întrebare, pe care cu siguranţă ne-o punem toţi, cred că ar trebui să ne întoarcem puţin la începutul Sfântului şi Marelui Post. În una din omiliile despre post, mai exact în cea de-a doua omilie, Sfântul Vasile cel Mare spune foarte frumos: "Dacă postul ar cârmui viaţa noastră, atunci viaţa n-ar mai fi atât de plină de plâns şi de tristeţe. Postul i-ar fi învăţat pe toţi să se înfrâneze nu numai de la mâncare, dar să izgonească şi iubirea de arginţi, lăcomia, precum şi orice viciu. Dacă păcatele acestea ar fi fost îndepărtate, n-ar mai fi vreo pricină de a avea pacea deplină". Înţelegem de aici rolul de pedagog pe care postul îl are în viaţa noastră. Am putea vorbi despre o şcoală a postului tocmai pentru că în perioada Sfântului şi Marelui Post, mai mult decât în celelalte perioade ale anului bisericesc, ne străduim să ne orânduim viaţa. Pentru a sublinia necesitatea unei rânduieli în viaţă încă din pruncie, Sfântul Ioan Gură de Aur foloseşte, în "Cuvântul despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii", termenul "rythmiseien" - a orândui, a pune ordine, rânduială. Recunoaştem cu toţii că în viaţa noastră de zi cu zi nu este rânduială întotdeauna, că trăim de multe ori dezordonat. Or, marea şansă pe care ne-a oferit-o şi ne-o oferă întotdeauna perioada Sfântului Post este aceea de a putea pune rânduială în viaţa noastră şi astfel să începem un nou mod de viaţă pentru a dobândi o nouă conduită. Dar în ce constă noutatea acestui mod de a trăi? Viaţa trăită în lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos; trăirea vieţii în lumina şi bucuria Învierii lui Hristos presupune tocmai însuşirea conduitei din perioada Sfântului şi Marelui Post. Şi nu putem înţelege şi trăi bucuria Învierii fără a ne orândui viaţa. Şi mă refer aici, în primul rând, la rugăciunea particulară şi la lectura Sfintei Scripturi care ar trebui să fie nelipsite din viaţa unui creştin, ca expresii ale bucuriei întâlnirii cu Hristos Domnul Cel Înviat. Din păcate, creştinii ortodocşi neglijează rugăciunea particulară, fără de care nu putem să ne începem ziua sau să o sfârşim. Dar mai cu seamă este neglijată lectura Sfintei Scripturi. Noi, creştinii ortodocşi, nu mai citim astăzi Scriptura. Citim o mulţime de acatiste, şi bine facem, căci avem nevoie de mijlocirea şi ajutorul sfinţilor, dar uităm de Scriptură. Pentru a-L face prezent pe Mântuitorul Hristos în viaţa noastră trebuie să ne aplecăm spre ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu prezent în Sfânta Scriptură. În limbajul biblic, "a asculta" înseamnă "a da ascultare". În acest sens, a asculta Cuvântul lui Dumnezeu prezent în Scriptură înseamnă a auzi glasul lui Dumnezeu şi a accepta provocările lui în sfera relaţiilor umane. În final, această ascultare duce la o adevărată rugăciune a Cuvântului. De ce trebuie să citim regulat Sfânta Scriptură? Scriptura oferă conţinutul rugăciunilor personale, precum şi al slujirii liturgice de obşte; dar, dincolo de acestea, ea funcţionează ca mijloc de revelaţie. După cum frumos observa părintele John Behr: "Scriptura nu este doar o mărturie despre căutarea lui Dumnezeu de către om, este şi o mărturie despre căutarea omului de către Dumnezeu sau mai precis ea este însăşi această căutare". Or, stăruinţa în rugăciunea curată, înţeleasă ca dialog intim al credinciosului cu Dumnezeu, şi căutarea lui Dumnezeu în lectura duhovnicească a Sfintei Scripturi sunt mărturii ale trăirii în lumina şi bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.