Răspunsuri duhovniceşti: Pregătirea tinerilor pentru căsătorie
Părinte, este necesar să-i pregătească pe tineri mai întâi părinţii pentru căsătorie?
Într-o lume ce alunecă tot mai mult spre o infernală secularizare, ce o depărtează de Dumnezeu şi sapă agresiv la temelia familiei, este imperios necesar ca părinţii să-şi pregătească copiii cu multă responsabilitate pentru a-şi întemeia o familie în care să se regăsească principiile creştine care să genereze virtuţile morale pentru viaţă şi mântuire. Părinţii nu trebuie să uite ceea ce spune Iisus Sirah 3, 9: "Binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei dezrădăcinează temeliile". Situaţia vieţii familiale actuale, în care părinţii preocupaţi de existenţa materială, stresaţi sau obosiţi de avalanşa multor agenţi negativi ce apasă asupra vieţii lor sau despărţiţi între ei sau de copii, pentru că sunt obligaţi să plece departe de casă spre a-şi câştiga pâinea, nefericiţii părinţi uită că viaţa de familie trebuie să fie o viaţă de eroism şi multă dăruire. Aceste realităţi crude fac ca tinerii fără o pregătire din partea părinţilor să aleagă o căsătorie rapidă, după o întâlnire la mare sau în discotecă, acceptând o perioadă de concubinaj, fără să primească Sfânta Taină a Cununiei, devenind foarte vulnerabili şi terminând cu divorţul atât de frecvent şi nespus de îngrijorător. Dacă lucrurile se petrec în felul acesta, se cade să se pregătească ei înşişi din momentul în care au simţit îndemnul spre acest act? Viaţa familiei se consolidează în timp, creşte şi se dezvoltă în conformitate cu disponibilitatea părinţilor de a-L avea pe Dumnezeu ca şi conducător al lor, cu binecuvântarea Lui, ce generează această creştere prin Duhul Sfânt primit în Biserică. Educaţia şi pregătirea unui copil trebuie să înceapă din pântecele mamei, care după ce a fost botezat, să crească prin Duhul Sfânt, prin Taina Mirungerii, prin participarea la viaţa Bisericii a părinţilor: participarea la sfintele slujbe, post, spovedanie, împărtăşanie, dimpreună cu o educaţie spiritual-morală corespunzătoare, coroborată cu exemplele personale, practice din viaţa familiei. Care este aportul Bisericii la pregătirea tinerilor în vederea căsătoriei şi a vieţii de familie creştină? Având în vedere că familia este o "instituţie întemeiată de Dumnezeu" şi căsătoria nu e numai un legământ în faţa oamenilor, ci şi un legământ în faţa lui Dumnezeu pentru măreţia şi sublimitatea acestui act, al cărui ecou se aude până la cer, de unde porneşte binecuvântarea, se cere şi o pregătire religioasă. Biserica cere de la toţi tinerii care se apropie de Taina Cununiei o pregătire religioasă prin Taina Mărturisirii şi a Sfintei Împărtăşanii. Una este taina verificării conştiinţei şi spălarea sufletului de orice păcat şi cealaltă este taina prin care se ia sprijinul vieţii celei noi prin Însuşi Hristos, prin Sfânta Împărtăşanie. Doresc să adresez un îndemn al Sfântului Ioan Gură de Aur (Sfaturi către miri): "Nu te-am ales şi nu am venit să te chem cu mine în viaţă la întâmplare şi nici pentru bogăţie, ci pentru virtutea sufletului tău, pe care o iubesc mai mult decât tot aurul, deoarece o fată tânără, pricepută şi liberă, care se îngrijeşte de evlavie, preţuieşte tot atât de mult cât toată lumea. Pentru aceasta m-am îndrăgostit de tine şi te iubesc şi te pun mai presus de sufletul meu. Eu dintre toate am ales dragostea ta şi nimic nu-i atât de greu şi de supărăcios decât să mă cert vreodată cu tine. Chiar dacă ar trebui să pierd totul, chiar dacă aş ajunge cel mai sărac dintre oameni, chiar dacă aş suferi cele mai grele primejdii, chiar dacă aş pătimi orice, mie toate îmi vor fi cu putinţă de suferit şi uşoare, atât timp cât ne vom înţelege unul cu altul."