Răspunsuri duhovniceşti: Refugiul de pace lăuntrică

Preacucernice părinte, astăzi îi prăznuim pe Sfinţii Doctori fără de arginţi, făcători de minuni Chir şi Ioan. Ce învăţăm din viaţa lor?

Tradiţia Bisericii ne spune că Sfântul Chir, plăcutul lui Dumnezeu, îi primea cu multă dragoste pe toţi cei suferinzi de boli trupeşti sau sufleteşti şi, neluând plată pentru strădaniile sale, îi trata pe toţi şi-i vindeca, atât prin ştiinţa medicinei din acea vreme, cât şi prin cuvintele sale cele de Dumnezeu insuflate, prin care împărtăşea tuturor har din darul sfinţeniei vieţii sale. Sfântul Chir îi învăţa pe cei bolnavi să se ferească de vătămările păcatelor, care se fac pricinuitoare bolilor sufleteşti şi trupeşti, arătând astfel cât de adâncă este legătura dintre suflet şi trup în făptura umană. Astfel, învăţându-i pe bolnavi taina credinţei creştine, Chir i-a adus la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu pe mulţi elini şi i-a făcut creştini, îngrijind sufletele şi trupurile acelora cu doctorie preaaleasă. Din pricina prigoanei pornite împotriva creştinilor în timpul lui Diocleţian (284-305), sfântul a mers în Arabia, unde a luat asupră-şi îngerescul chip al monahilor. Dumnezeu l-a binecuvântat cu darul facerii de minuni, tămăduind de-acum prin rugăciune şi împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu. Şi, mărturiseşte Tradiţia, mulţime multă de închinători la idoli, lăsându-şi rătăcirea, se întorceau la Hristos, adevăratul Dumnezeu. Sfântul Ioan era de neam din Edessa, făcea parte din rânduiala ostăşească, însă era şi un creştin binecredincios. În vremea în care împăratul Diocleţian a pornit prigoana împotriva creştinilor, Ioan şi-a lăsat rânduiala cea ostăşească, neamul şi bogăţia şi s-a dus la Ierusalim, unde, petrecând scurtă vreme, a auzit despre Sfântul Chir, despre minunile care se săvârşeau prin el. A dorit foarte mult să-l vadă şi să vieţuiască împreună cu acel om bineplăcut lui Dumnezeu. Astfel, a mers mai întâi în Alexandria, iar apoi în Arabia, unde, găsindu-l pe Sfântul Chir, s-a făcut următor al vieţii lui celei îmbunătăţite. "Adevărata vocaţie a omului" Vieţile lor, ca de altfel vieţile tuturor sfinţilor, sunt şi vor rămâne până la sfârşitul veacurilor cele mai preţioase documente spirituale ale Bisericii noastre, care ne descoperă şi nouă, oamenilor "moderni", neasemuita frumuseţe a sfinţeniei interioare, ca rodire a harului ceresc în ţarina unor inimi curate, iubitoare de Dumnezeu. Icoana vieţii Sfinţilor Chir şi Ioan ne cheamă să redescoperim în noi înşine adevărata vocaţie a omului, destinul dumnezeiesc şi veşnic al făpturii umane, creată de Dumnezeu spre a moşteni nu bogăţia acestei lumi limitate şi trecătoare, ci bogăţia vieţii Împărăţiei Sale, netrecătoare şi veşnice. Învăţăm din viaţa sfinţilor doctori fără de arginţi cât de măreaţă este virtutea credinţei creştine ca podoabă de lumină a sufletului, din care izvorăşte sănătatea trupului. Doctorii fără de arginţi au cunoscut, prin darul lui Dumnezeu, tainica legătură dintre suflet şi trup, au cunoscut modul în care multe din bolile trupului izvorau din starea de păcat a omului, din înstrăinarea de Dumnezeu, Izvorul Vieţii, şi, de aceea, au aplicat în tratarea bolilor trupeşti, înaintea leacurilor medicinale, terapia duhovnicească a cuvintelor Scripturii. Vieţile sfinţilor astăzi pomeniţi trebuie să fie şi să rămână pentru noi toţi, oamenii vremurilor de acum, împovăraţi de "darurile" culturii seculare contemporane, un refugiu de pace lăuntrică, de nădejde sfântă în ajutorul Preamilostivului nostru Dumnezeu, dar mai ales un izvor binecuvântat de hrană şi energie duhovnicească în lupta cu patimile şi provocările atât de insistente ale lumii de azi.