Răspunsuri duhovniceşti: Rugăciunea de toată noaptea

Preasfinţite Părinte Episcop Daniil, cum trebuie să fie rugăciunea noastră? Ce exemple de rugăciune găsim în Pateric?

Despre rugăciunea de toată noaptea a avvei Arsenie cel Mare ne spune Patericul: "În seara sâmbetelor, pe când se lumina spre duminică, lăsa soarele înapoia lui şi întindea mâinile la cer, rugându-se, până iarăşi strălucea soarele în faţa lui şi aşa şedea" (avva Arsenie 30). "Seara sâmbetelor" este timpul liturgic între Vecernie şi Liturghia de Duminică, umplut de Miezonoptică şi priveghere de toată noaptea de către Sfântul Arsenie cel Mare, care, lăsând soarele înapoia sa la asfinţit, îşi întindea şi îşi ridica mâinile spre cer, rugându-se cu stăruinţă, umilinţă şi lacrimi, până ce iarăşi soarele strălucea în faţa lui prin răsărit; este o seară de Emaus în pustia egipteană. Aceasta este noaptea tainică ce începea "în seara sâmbetelor, pe când se lumina spre Duminică", noapte liturgică şi mistică, învăluită în taină, isihie şi tăcere sub cerul înstelat şi luminat al Egiptului peste nisipul rece şi răscolit al deşertului. Aceasta este Miezonoptica Patericului egiptean şi a Părinţilor deşertului, noaptea patriarhului Avraam contemplând cerul plin de stele (Fac. 15, 5), noaptea trecerii prin Marea Roşie, noaptea chemării lui Samuel prin Miezonoptica din cortul sfânt, noaptea sfântă a Naşterii Domnului, noaptea convorbirii lui Iisus cu Nicodim (In. 3, 2) şi noaptea luminoasă a slăvitei Învieri sau a sfintelor Paşti. Noaptea de rugăciune a Sfântului Arsenie cel Mare trebuie să fi fost o reeditare a nopţii de la Peniel în care patriarhul Iacob s-a luptat cu îngerul lui Dumnezeu în rugăciune, până la cuvintele: "Lasă-mă să plec căci se revarsă zorile!" (Fac. 32, 26) Rugăciunea din "seara sâmbetelor" a avvei Arsenie cel Mare va fi cuprins cu iubire nesfârşită şi cu umilinţă negrăită pe toţi părinţii şi fraţii din pustie, pe toţi locuitorii Egiptului şi ai Alexandriei, pe toţi cetăţenii Imperiului Roman, în capitala căruia avva Arsenie fusese demnitar "în palatele împărăteşti" (avva Arsenie 1), "făcându-se părinte al fiilor împăratului Teodosie cel mare, Arcadie şi Onorie" (avva Arsenie 42) şi pe toţi membrii şi fiii ştiuţi şi neştiuţi ai Bisericii creştine. Rugăciunea mistică a avvei Arsenie din "seara sâmbetelor" stă sub semnul cerului înstelat al patriarhului Avraam, al stelei Naşterii Domnului, călăuzitoare a magilor de la răsărit şi a fulgerului Parusiei Domnului. Lacrimile Sfântului Arsenie (avva Arsenie 41), rugăciunea lui de foc (avva Arsenie 27), alfabetul duhovnicesc al ţăranului egiptean (avva Arsenie 6), sunetul trestiei din luncă (avva Arsenie 25), fuga lui de oameni pentru Dumnezeu (avva Arsenie 1; 13 şi 37) şi cuvintele şi întâmplările din apoftegmele lui se regăsesc toate în privegherea de noapte din "seara sâmbetelor", făcându-l să fie văzut în vedenie plutind într-o corabie pe râu, învăluit de Duhul lui Dumnezeu, alături de avva Moise înconjurat de îngeri (avva Arsenie 38). Rugăciunea de toată noaptea dintre asfinţitul unei sâmbete şi zorile răsăritului unei duminici are o dimensiune cosmică şi creaturală, fiind cumpăna dintre lumea veche şi lumea nouă în Hristos, dintre Vechiul şi Noul Testament, dintre moarte şi înviere, dintre sâmbătă şi duminică, dintre lumea aceasta şi lumea care va să vină, dintre cerul şi pământul de acum şi cerul cel nou şi pământul cel nou (Apocalipsei 21, 1). De aceea rugăciunea avvei Arsenie are o dimensiune morală şi ascetică, teologică şi liturgică, cosmică şi eclesiologică, mistică şi eshatologică. Răsăritul de soare pe care-l aştepta avva Arsenie nu era numai cel natural, ciclic şi zilnic, cât mai ales cel duhovnicesc şi mistic, după cuvintele Sfântului Apostol Petru: "Până va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre" (II Petru 1, 19), adică Hristos - "Soarele dreptăţii" (Maleahi 3, 20) şi "Steaua care străluceşte dimineaţa" (Apocalipsă 22, 16). Rugăciunea avvei Arsenie l-a făcut pe marele sfânt al pustiei sfeşnic luminător al monahismului şi creştinismului, rug aprins şi stâlp de foc şi candelă care cuprinde, ascunde şi descoperă o limbă de foc a Duhului Sfânt de la Rusalii, mai ales în ziua prăznuirii avvei, la 8 mai, în fiecare an. Rugându-ne şi noi după putinţă în noaptea vieţii noastre, să aşteptăm ca Soarele să răsară înaintea noastră, în zorii unui alt nivel de existenţă. "Şi aşa vom şedea..."