Răspunsuri duhovniceşti: Sfinţii din icoane binecuvântează casele credincioşilor
Părinte, care este temeiul şi care sunt roadele duhovniceşti ale cinstirii icoanelor?
Începând din secolul al VIII-lea, la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, s-a stabilit temeiul cinstirii sfintelor icoane, până atunci dezvoltarea cultului sfintelor icoane fiind întreruptă de controverse puternice. Temeiul a fost că sfintele icoane sunt un mijloc de închinare la Dumnezeul cel adevărat. Departe de a se asemăna în vreun fel cu închinarea la idoli, ele reprezintă un chip evlavios de apropiere a creştinului de Dumnezeu, o fereastră spre veşnicie. Acceptarea închinării la icoana Mântuitorului Hristos întrupat, cea care dăduse iniţial curs controverselor, a constituit apoi baza pentru acceptarea închinării la icoanele sfinţilor. Pentru că sfinţii dobândesc sfinţenia de la Hristos, cinstirea icoanelor lor nu este o greşeală, ci un mijloc de a aduce laudă şi mulţumire sfântului respectiv şi în cele din urmă lui Hristos Însuşi. Un credincios, atunci când se roagă la Dumnezeu, are nevoie şi de un sprijin material care să îi adune cugetul şi să îl ţină mai aproape de sfinţii cu care vrea să intre în comuniune prin rugăciune. O reprezentare ortodoxă a unui sfânt are rolul de a-l atrage cu gândul pe cel ce se roagă spre o lume dincolo de cea materială, fiind prin aceasta o adevărată fereastră spre veşnicie. Prin intermediul icoanei, credinciosul dobândeşte o şi mai mare evlavie faţă de sfântul reprezentat şi, în acelaşi timp, dobândeşte şi convingerea că, deşi era om cu trup, supus păcatului, ca noi toţi, cel reprezentat în icoană a reuşit prin viaţa sa să dobândească sfinţenia de la Dumnezeu. Unde să ţinem icoanele şi în ce fel să le acordăm cinstirea cuvenită? Icoanele sunt chipuri ale sfinţilor şi ele trebuie cinstite ca şi cum i-am cinsti pe sfinţi, adică ne închinăm la sfintele icoane, le sărutăm, îngenunchem în faţa lor şi aprindem o lumânare sau o candelă ca să fie împodobite cu acest simbol al rugăciunii. În biserică ele sunt puse la loc de cinste, iar în casele credincioşilor sau în clasele de elevi trebuie să fie aşezate pe pereţii dinspre răsărit, departe de lucruri care ar putea umbri rolul şi importanţa lor. Astfel, credincioşii, privind spre sfintele icoane, să uite de grijile lumeşti care îi depărtează cu mintea de la cele veşnice. Icoanele au menirea de a le atrage atenţia şi de a le aminti oamenilor de latura duhovnicească şi reprezintă un permanent îndemn la rugăciune şi cuget smerit. Sfinţii din icoane vor binecuvânta cu siguranţă casele credincioşilor sau clasele de copii şi vor aduce foloase duhovniceşti tuturor celor care cer ajutor de la Dumnezeu pentru rezolvarea problemelor. Se cuvine să purtăm cu noi iconiţe în portofel, în poşetă, în maşină, sau prin aceasta profanăm în vreun fel aceste obiecte sfinte? Nu aş putea spune că această obişnuinţă este total greşită, nici că este un lucru în întregime corect şi bun. Dacă un credincios se roagă la Dumnezeu în timpul zilei, merge duminica la Sfânta Liturghie, ţine posturile, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, iar pentru a nu-şi pierde ritmul rugăciunii, pentru a nu se depărta cu mintea de la Dumnezeu, pentru a cere ajutor cât mai des, mai pune în poşetă sau în maşină o iconiţă şi se roagă la Dumnezeu sau se închină la sfântul respectiv, este un lucru bine-venit. Dar dacă persoana respectivă nu îndeplineşte cele rânduite de Biserică şi nu urmează nici rugăciunea, nici postul, nici alte rânduieli, ci doar poartă iconiţa ca pe un obiect care să-i aducă noroc şi să-l apere de ceva rău, atunci aceasta este o superstiţie ce trebuie îndepărtată. Purtarea obiectelor sfinte e o practică complementară şi nu una esenţială în viaţa credincioşilor.