Răspunsuri duhovniceşti: „Sinceritatea e de sticlă, discreţia, de diamant“

Părinte, vorbiţi-ne despre discreţie. Există aceasta în spiritualitatea ortodoxă?

În Pateric, un oarecare Evloghie, care era mare preot şi nevoitor, postind câte două zile la rând (e vorba de post fără a mânca nimic) - uneori săptămâna întreagă, mâncând doar pâine cu sare -, era slăvit de oameni. A venit acesta la avva Iosif, la Panefo, asteptându-se să vadă la el un trai mai aspru. Bătrânul l-a primit cu bucurie (iată postul adevărat, exact ce ne spune Domnul: "Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti"), întinzându-i masă cu orice, ca să-l mângâie. Ucenicii lui Evloghie i-au spus: "Preotul nu mănâncă decât pâine şi sare" (Evloghie şi ucenicii săi erau oameni rigizi, oameni ai literei, puţin fanatici). Avva Iosif mânca fără să zică nimic (aceia care veniseră să se folosească, acum îi dădeau lecţii). Vreme de trei zile, cât au rămas ei acolo, nu i-au auzit nici rugându-se, nici cântând psalmi, căci lucrarea lor e ascunsă. Şi au plecat fără să se aleagă cu vreun folos. Şi din orânduirea lui Dumnezeu se făcu negură peste tot ţinutul şi, rătăcindu-se, s-au întors la bătrân. Şi înainte ca să bată la uşă, i-au auzit cântând. Şi au stat aşa multă vreme, apoi au bătut. Cei dinăuntru s-au oprit din cântare, primindu-i cu bucurie. Încălziţi de pe drum, ucenicii lui Evloghie au luat apă într-un pocal şi i l-au dat acestuia, era apă de râu şi de mare amestecată, pe care n-a putut s-o bea. Venindu-şi în fire, a căzut în genunchi înaintea bătrânului, voind să afle felul lor de trai: "Avvo, ce se întâmplă? N-aţi cântat nici un psalm decât după plecarea noastră, şi luând acum pocalul, am găsit că apa e sărată! Fratele e cam nebun şi din zăpăceală a amestecat-o cu apă de mare", spuse bătrânul. Dar Evloghie îl rugă pe bătrân să-i spună adevărul. Bătrânul îi spuse: "Acel pahar de vin era al dragostei; aceasta e apa pe care o beau fraţii totdeauna. Şi l-a învăţat pe el discernerea gândurilor, şi a stârpit din el toate apucăturile omeneşti, de s-a făcut mai iconomicos (şi pogorâtor), şi după aceea mânca tot ce i se punea înainte, şi a învăţat şi el să lucreze pe ascuns, şi-i spuse bătrânului: negreşit, voi vă faceţi lucrarea întru adevăr." (Pateric, Pentru Evloghie Preotul) Părinte, avem modele de discreţie? Scrierile scripturistice şi aghiologice ne dau astfel de modele? Sfinţii au fost mereu oameni discreţi. Când ei îşi descopereau vreo virtute, o făceau pentru că Dumnezeu îi îmboldea să o facă, spre folosul celorlalţi. Discreţia Maicii Domnului e atât de profundă, încât dacă parcurgi grăbit Noul Testament nici măcar n-o sesizezi. Şi ce am putea spune despre discreţia lui Dumnezeu care e totul în toate, care e mereu prezent aici şi acum, pulsând viaţă, menţinând întreaga creatură în fiinţă? Discreţia Lui e condiţia necesară pentru existenţa libertăţii noastre. Ce am putea spune apoi despre discreţia Fiului Celui din veşnicie a lui Dumnezeu, care s-a întrupat dintr-o femeie simplă, care a binevoit ca până la treizeci de ani să vieţuiască tăcut, ca un oarecare teslar? Domnul nu a făcut minuni până după Botez, iar atunci când săvârşea vindecările, îi poruncea celui în cauză: "Vezi, nimănui să nu spui nimic" (Mc. 1, 44). Cum să descrii discreţia lui Dumnezeu care îi încurajează pe Apostoli? "Când vă vor duce pe voi în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi zice, că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneţi" (Lc. 12, 11-12). Cum să descrii discreţia lui Dumnezeu care lucrează prin preot Sfintele Taine? "Sinceritatea e de sticlă, discreţia, de diamant", spunea Andre Malraux. Afirmaţia îşi dovedeşte cel mai pregnant valabilitatea în contextul temniţelor comuniste, unde sinceritatea ta îl putea costa viaţa pe celălalt.