Răspunsuri duhovniceşti: Trebuie să cerem lui Dumnezeu naşi iscusiţi

Părinte, spuneţi-ne, din experienţa dumneavoastră, care este rolul naşilor de cununie şi de botez şi cum trebuie să se implice aceştia în viaţa finilor?

Naşii de cununie sunt aleşi dintre creştinii ortodocşi cununaţi ca să fie povăţuitori şi părinţi duhovniceşti tinerilor îndrăgostiţi care vor să se căsătorească. În decursul vieţii, naşii urmează să-i îndrume în orice problemă familială pentru ca aceştia să poată avea o viaţă creştină bineplăcută lui Dumnezeu. Se cuvine ca naşii de cununie să ţină o cât mai strânsă legătură cu finii, să-i viziteze şi să-şi împărtăşească gândurile finilor, iar finii să fie deschişi faţă de naşi şi astfel să aibă loc o conlucrare între cele două perechi. Şi naşii să nu uite că ei înşişi trebuie să aibă o viaţă virtuoasă pentru a fi astfel un exemplu pozitiv în viaţa finilor. Iar naşii de botez sunt pentru cel nou-botezat asemenea unor părinţi spirituali care trebuie să-şi crească finul în credinţa ortodoxă. Se cuvine ca naşul de botez să aibă grijă ca finul să se împărtăşească cât mai des posibil, iar când copilul mai creşte, să îl înveţe cum să facă rugăciunea, cum să se închine în biserică, cât de important este să participe la slujbe şi alte asemenea aspecte ale unei vieţi creştine autentice. Ei trebuie să vegheze şi ca în familia finului să fie o atmosferă de linişte şi pace, să se facă rugăciune, să nu fie certuri, pentru ca cel mic să aibă parte de o creştere armonioasă. Se mai respectă rolul naşilor în zilele noastre? Cu părere de rău, se observă că în ultima vreme tot mai multe persoane încearcă să respecte rânduiala exterioară a Bisericii, adică să găsească naşi sau să fie naşi pentru un copil sau o pereche, dar ignoră sau nu înţeleg care este adevărata responsabilitate în faţa finilor pe care şi i-au asumat ca fii duhovniceşti. La săvârşirea slujbei în biserică cu toţii par a acorda o mare importanţă momentului, dar de cele mai multe ori am constatat că după ce părăsesc lăcaşul păstrează doar legăturile de prietenie, de rudenie şi mai puţin legătura duhovnicească, de purtare de grijă a naşilor faţă de fini. Iar dacă în cazul naşilor de cununie aceştia sunt mai apropiaţi de fini, perechile se mai ajută între ele în treburi gospodăreşti, se mai întâlnesc cu diferite ocazii, fară a discuta însă lucruri duhovniceşti; în cazul naşilor de botez relaţia este şi mai rece. Am văzut că foarte puţini îşi cunosc îndatorirea de îndrumători duhovniceşti, de părinţi spirituali şi cei mai mulţi se limitează doar la a face anumite vizite şi daruri, lăsându-i pe copii doar în grija părinţilor, fără a se implica în vreun fel. Şi atunci, cum să ne alegem naşii? După învăţătura Bisericii, naşii trebuie aleşi dintre creştinii care au frică de Dumnezeu, care merg la biserică, se spovedesc, se împărtăşesc, au legătură mai strânsă cu preotul şi cu Dumnezeu prin rugăciune. Cu un astfel de îndrumător duhovnicesc, pe lângă preotul duhovnic, cu un naş care să îi fie părinte duhovnicesc finului, atât finul, cât şi naşul vor avea de câştigat: naşul că va conduce la mântuirea finului, iar finul că va avea îndrumător iscusit, care nu-l va lăsa să se împrăştie cu gândurile şi să se depărteze de la viaţa cuviincioasă. Nu este uşor să găsim astfel de naşi, e adevărat. Dar cred că prin îndrumarea duhovnicului, cu o căutare asiduă, fiecare dintre cei care caută persoane credincioase şi responsabile, care să se ţină de promisiuni şi să aibă grijă de fini, va găsi. Trebuie doar să ceară cu credinţă şi cuget smerit şi Dumnezeu va vedea nevoia fiecăruia şi îi va da naşul potrivit.