Răspunsuri duhovniceşti: „Ucigaşul se mai poate pocăi, sinucigaşul nu“

Preacucernice părinte Picu Ocoleanu, cum putem să cântărim gravitatea păcatului sinuciderii?

Suicidul este un păcat unic în felul lui. Este un păcat care cu greu poate fi asociat cu un alt păcat sau cu o ispită. În tradiţia ortodoxă îl numim păcat împotriva Duhului Sfânt. De ce împotriva Duhului Sfânt? Pentru că, aşa cum ştim din rugăciunea "Împărate ceresc", Duhul Sfânt este dătătorul de viaţă, Cel care întreţine viaţa în lumea aceasta, este Cel care face posibilă existenţa noastră, Cel care le mişcă pe toate, Cel care le animează pe toate, este Duhul care le face pe toate vii. Faptul de a-ţi lua viaţa, ca şi faptul de a ucide pe cineva, din start, reprezintă o încălcare a acestui dar al Duhului Sfânt care este viaţa. Care ar fi diferenţa între omucidere şi sinucidere, ca gravitate morală? Mai mult decât a ucide pe cineva, suicidul nu mai oferă nici o şansă de pocăinţă. Dacă ucigaşul se mai poate pocăi, sinucigaşul însă nu mai poate face nimic. Este o autocondamnare la chinurile veşnice, la iad, la neputinţa de a putea face pocăinţă. Dacă pentru noi toţi lumea aceasta înseamnă discursivitate, desfăşurându-se într-un plan istoric, temporal, lumea lui Dumnezeu este încărcată de veşnicie şi de atemporalitate, aşa cum este de altfel şi iadul. Când trecem în lumea de dincolo, timpul şi spaţiul se comprimă în aşa măsură încât nu mai putem parcurge această perioadă de lucrare a mântuirii noastre. În veşnicie nu există decât un singur timp: prezentul. Tocmai de aceea, pentru că vom întâlni şi vom trăi o existenţă comprimată acolo, nu mai există şansa de pocăinţă, de schimbare. În tradiţia noastră ortodoxă există o istorisire despre un om care se săturase de greutăţile vieţii. El l-a rugat pe Dumnezeu spunând: "Doamne, mai bine aş sta 5 minute în iad decât să rabd zeci de ani aici, pe pământ!". Spune istorisirea că dorinţa i-ar fi fost ascultată. Ajuns în iad, omului nostru i s-a părut că zăboveşte acolo, nu de doar câteva minute, aşa cum ceruse de la Dumnezeu, ci de o veşnicie. În realitate nu trecuse decât o clipită. Prin urmare, faptul de a-mi lua singur viaţa este un păcat împotriva Duhului Sfânt, Dătătorului de viaţă, tocmai pentru că nu mai am şansa de a mă întoarce la Hristos. Şi păcatul uciderii celuilalt este un păcat foarte grav, tot împotriva darului Duhului Sfânt care este viaţa, însă, aici încă există şansa de a face pocăinţă, pentru că viaţa curge în temporalitate.