Răspunsuri duhovniceşti: „Unul a plâns cu amar, celălalt s-a spânzurat“

Preacuvioase părinte Timotei Aioanei, care este efectul păcatului asupra sufletului nostru?

Păcatul, indiferent care este el, ne desparte de Dumnezeu. Orice păcătos care se întoarce la Dumnezeu poate să se mântuiască dacă îşi plânge păcatul, dacă se căieşte, dacă a existat măcar o clipă de smerenie, o clipă de revenire în sine aşa cum a existat la fiul risipitor, sau la tâlharul de pe cruce. Cât de frumos spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Ce tâlhar! A furat toată viaţa, şi până la urmă a furat şi mântuirea." Dar el în momentul acela şi-a recunoscut păcatul: "Noi pentru păcatele noastre suntem răstigniţi, dar Acesta ce a făcut?". "Astăzi vei fi cu mine în Rai", a fost răspunsul Mântuitorului, pentru că el s-a întors în momentul din urmă. De acest moment de întoarcere au nevoie toţi oamenii, şi cei care se consideră drepţi, şi mai ales cei care sunt păcătoşi, care n-au avut o legătură apropiată cu Dumnezeu. Dar acest moment trebuie să aibă loc măcar în ceasul al 12-lea. Dacă nu, totul este pierdut... Cum putem să luptăm cu gândul sinuciderii? Creştinul, pentru că a fost însemnat cu pecetea darului Sfântului Duh, trebuie să aibă permanent o stare de comuniune cu Dumnezeu, oricât de grea ar fi situaţia prin care trece, oricât de cumplit ar fi necazul lui, trebuie să ne amintim de cuvintele Sfântului Siluan Athonitul: "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui", pentru că drumul nostru trebuie să ducă spre Rai, spre Împărăţia cerurilor. Săvârşind o astfel de faptă pierdem comuniunea cu Dumnezeu. "Cine pierde nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune Fericitul Augustin, îl necinsteşte la fel cu cel care se îndoieşte de existenţa Lui." Iuda a jignit pe Domnul mai puţin vânzându-L, decât îndoindu-se de bunătatea Lui. "El a pierdut, nu atât din pricina nelegiuirii sale, cât din pricina deznădejdii sale", spune Fericitul Ieronim. Este foarte clar, după ce a săvârşit acest păcat al vânzării, dacă s-ar fi întors, Iuda ar fi fost iertat, dacă ar fi avut puterea să-şi recunoască micimea sufletului, trădarea, vânzarea care este de fapt un păcat foarte greu. Dar în loc de întoarcere şi căinţă, el s-a dus şi s-a spânzurat. A pierdut totul. Pentru cei care ascultă glasul Păstorului şi se întorc, mare bucurie se face în cer. Pentru oaia cea pierdută pe care Păstorul cel Bun o caută şi o aduce din prăpastie se bucură, dar pentru cel care îl refuză se întristează. Aceasta este diferenţa. Biserica îi primeşte pe toţi, pe tâlhari, pe vameşi, pe păcătoşi, aşa cum i-a primit şi Mântuitorul, aşa cum i-a iertat pentru că ei şi-au schimbat viaţa. "Bucurie se face astăzi casei acesteia", a spus Mântuitorul când a intrat în casa vameşului Zaheu, persoana cea mai desconsiderată din Ierihon, care făcuse multe şi grave nedreptăţi semenilor săi. Dar păcatul lui Iuda n-a mai fost iertat, deşi a fost ucenicul lui Hristos, deşi a văzut atâtea minuni şi a ascultat "cuvintele vieţii veşnice". Şi Petru s-a lepădat. Păcatul lui a fost cumva apropiat de cel al lui Iuda, lepădarea lui şi vânzarea lui Iuda au avut o cale apropiată, dar unul a plâns cu amar, iar celălalt s-a dus şi s-a spânzurat. Aceasta este diferenţa de atitudine. Lacrimile şi mărturisirea pot reface comuniunea cu Dumnezeu. Deznădejdea, refuzul, orgoliile şi cele asemenea lor duc la pierzare veşnică. Acolo este suferinţa de a nu mai putea iubi.