Răspunsuri duhovniceşti: Urcuşul spre desăvârşire

Care sunt treptele urcuşului duhovnicesc? Pot fi urmate aceste trepte de credincioşii zilelor noastre?

Într-o faimoasă scriere duhovnicească din secolul al VII-lea, Sfântul Ioan Sinaitul descrie urcuşul duhovnicesc sub forma unei scări cu treizeci de trepte. Fiecărei trepte îi corespund dezlipirea de o patimă şi dobândirea unei virtuţi. Începutul urcuşului duhovnicesc este identificat cu lepădarea de viaţa deşartă şi retragerea în singurătate, urmând apoi treapta despătimirii şi a înstrăinării de lume. Treapta ascultării naşte pocăinţa prin pomenirea morţii şi plânsul de bucurie-făcător. Cei care reuşesc să-şi stăpânească mânia gustă din roadele blândeţii. Clevetirea rodeşte multa vorbire şi nu poate fi dezrădăcinată decât prin tăcerea adâncă. Minciuna aduce lene sufletească, iar lăcomia pântecelui este duşmanul curăţiei. Patima iubirii de arginţi naşte nesimţirea sufletească, care este moartea sufletului înainte de moartea trupului. Lupta cu somnul şi lenea este biruitoare dacă se intensifică rugăciunea şi cântarea de obşte, iar privegherea trupească curăţă mintea de moleşeala somnului. Frica laşă este o simţire copilărească în sufletul celui îmbătrânit de slava deşartă, iar cel ce se face rob Domnului nu se mai teme decât de Stăpânul său. Pe iubitorul de slavă deşartă îl paşte căderea în necinste, iar lupta cu această patimă începe prin păzirea gurii şi iubirea necinstirii. Nici lupta cu mândria nu este uşoară, căci aceasta este considerată maica osândirii, nepoată a laudelor şi izgonitoarea ajutorului lui Dumnezeu. Hula se naşte din mândrie şi-l chinuie pe om cu gândurile rele chiar şi-n vremea rugăciunii. Aşa cum lumina zorilor se iveşte înaintea soarelui, virtutea blândeţii este înaintemergătoarea smeritei cugetări. Pe aceasta o învăţăm de la Însuşi Hristos, care zice: "Învăţaţi de la mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima." (Mt. 11, 29). Deosebirea gândurilor, a patimilor şi virtuţilor este darul pe care îl primesc cei care se află pe treptele superioare ale urcuşului duhovnicesc. Sfinţita liniştire a trupului şi a sufletului naşte rugăciunea neobosită şi lucrarea nejefuită a inimii. Cel care şi-a făcut trupul nestricăcios şi şi-a înălţat mintea deasupra zidirii şi a simţurilor a ajuns la nepătimire, realizând învierea sufletului înainte de învierea cea de obşte. Treapta cea mai înaltă a urcuşului duhovnicesc este virtutea dragostei, căci Dumnezeu se numeşte dragoste. Credincioşii din toate timpurile şi-au propus să escaladeze scara virtuţilor care duce în Împărăţia cerurilor şi va rămâne mereu un drum al nevoinţelor bătătorit de iubitorii de Hristos.