Răspunsuri duhovniceşti: Venirea la biserică este o căutare

Preacucernice părinte, vă rugăm să ne daţi câteva repere despre cum să ne apropiem de sfânta biserică, de slujbele care se oficiază, pentru a ne folosi trupeşte şi duhovniceşte?

Orice om are un loc adânc în inimă, acolo unde îl simte pe Dumnezeu. Atunci când venim la biserică trebuie să ne străduim ca tot ceea ce facem să aibă legătură cu acel loc adânc din noi. Aceasta presupune un efort datorită firii noastre căzute, căci avem mintea împrăştiată şi de multe ori suntem ispitiţi să nu căutăm pe Dumnezeu, ci să ne gândim la lucrurile lumeşti, trecătoare, şi în acest mod lăsăm "cele ale lumii" să intre în acel loc care se cuvine doar lui Dumnezeu. Dacă ne vom nevoi corect, Dumnezeu ne va ajuta cu darul Său şi va pune harul Lui în inima noastră şi ne vom umple de bucurie. Intrarea în lăcaşul sfânt este un prilej de introspecţie; după o rugăciune adâncă omul descoperă cât este de păcătos şi dacă este perseverent cu schimbarea în bine a vieţii lui, intră pe un drum al curăţirii interioare prin mila lui Dumnezeu. Există şi o pregătirea trupească atunci când venim la biserică şi mai ales la Sfânta Liturghie. Oamenii de cu seară se spălau, îşi pregăteau hainele curate pentru a intra cu bună cuviinţă în casa lui Dumnezeu. Se întâmplă azi ca acest lucru să nu fie înţeles bine şi există persoane care se îmbracă pentru a atrage atenţia celor din jur, în special persoanele de gen feminin, uitând că omul în biserică este dator să fie atent la inima sa, şi nu la ceea ce cred ceilalţi despre el. De asemenea, trebuie să existe o pregătire sufletească. Precum spune Scriptura, dacă suntem certaţi cu vreun frate, să mergem mai înainte să ne împăcăm cu el, şi mai apoi să aducem darul nostru la Sfântul Altar. Venirea la sfânta biserică este o căutare, care pe măsură ce trec anii este o căutare a vieţii noastre, este o bucurie de care nu ne-am mai lăsa. Un adevărat credincios nu poate să stea duminica acasă, când în biserică se slujeşte Sfânta Liturghie, fără să nu simtă o enormă părere de rău. La biserică stăm în faţa lui Dumnezeu, însă nu precum asistăm la un spectacol, unde ne desfătăm de frumuseţea cântărilor, ci cu evlavia unui bun credincios. Aici cântarea şi rugăciunea devin ale noastre, devin strigarea noastră către Domnul, iar această chemare în mod natural culminează cu aşteptarea Sfintei Împărtăşanii, când Hristos Domnul ni se dăruieşte. Ştim din pilda vameşului şi a fariseului că trebuie să ne smerim în faţa Domnului pentru ca rugăciunea noastră să fie bine primită. Cum să participăm corect la sfintele slujbe? Când venim în sfânta biserică bine este să ajungem înainte de începerea slujbei, să ne închinăm la sfintele icoane, să dăm pomelnicul, iar apoi să ne aşezăm liniştiţi în locul nostru. Dacă am întârziat mai mult, să nu tulburăm şi pe ceilalţi din biserică mergând până în mijlocul bisericii, ci să aşteptăm sfârşitul slujbei pentru a ne închina la sfintele icoane. Poziţia trupului în biserică este foarte importantă, pentru că dispoziţia trupului se răsfrânge asupra sufletului; de preferat să stăm cu trupul într-un loc, adunaţi, cu capul plecat şi cu gândul la Dumnezeu. Această atitudine ajută sufletul să se înalţe către Domnul. Dacă însă ne uităm în jurul nostru, ne foim, ne răsucim, ne plimbăm prin biserică, nu ne ajută nici nouă să ne adunăm mintea şi inima spre Dumnezeu, şi nici celor de lângă noi. Mulţi tineri mi-au mărturisit că ar veni la biserică, însă sunt unii credincioşi care se uită la ei, îi analizează şi poate îi bârfesc. Aceasta nu este o scuză pentru cine vrea să vină la sfintele slujbe, dar este un lucru care împiedică pe unii credincioşi mai tineri să se apropie de Biserică.