Răspunsuri la problemele actuale ale familiei
Joi, 26 mai 2011, în sala mare a Teatrului "Maria Filotti" din Brăila a avut loc conferinţa semestrială de primăvară a preoţilor din parohiile judeţului Brăila. Întâlnirea a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în Biserica monument istoric "Sfinţii Arhangheli" din imediata vecinătate a teatrului, sub protia chiriarhului Dunării de Jos, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian.
Preoţii au discutat diferite aspecte şi probleme pastorale privind familia creştină, întâlnirea desfăşurându-se sub auspiciile Anului omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. La acest eveniment pastoral-misionar din viaţa urbei brăilene au luat parte, pe lângă tineri, elevi însoţiţi de profesorii de religie sau cântăreţi. Pentru prima dată au participat şi preotesele, precum şi credincioşi din cadrul consiliilor şi comitetelor parohiale, prilej cu care s-a încercat o nouă abordare şi apropiere faţă de familia creştină, prin programele iniţiate în cadrul parohiei de către membrele Comitetului parohial. La final, ierarhul Dunării de Jos le-a adresat salutul pascal şi binecuvântarea arhierească, adăugând şi un cuvânt de folos. "Datorită faptului că lumea nu mai trăieşte realismul Sfintelor Taine s-a ajuns la o fază a secularizării greu de suportat! De aceea trebuie să revenim în solidaritatea sfântă spre binele oamenilor şi să încercăm să-i facem pe enoriaşii noştri să conştientizeze lucrarea harului. Să simţim că, prin săvârşirea Sfintelor Taine, suntem ca nişte medici care fac operaţia ce elimină boala, şi nu doar punând alifia peste răni. Scopul acestei întâlniri pus sub semnul Anului Sfântelor Taine ale Botezului şi Cununiei este de a găsi remedii concrete la devieri concrete privind Sfânta Taină a Botezului. Şi aceasta se realizează numai prin unitatea noastră, slujitori şi credincioşi, pe care ne-o oferă dreapta credinţă, viaţa liturgică, frăţietatea şi lucrarea dragostei dintre noi!" Răspunsuri concrete la probleme concrete În cea de-a doua parte a programului, sala mare a Teatrului brăilean "Maria Filotti" a fost gazda conferinţei pastorale propriu-zise. Aceasta a fost prezidată de IPS Casian, însoţit de preoţii protoierei. Tema de reflecţie intitulată "Paznicii cei credincioşi ai Tainei Sfântului Botez - dreapta slujire şi dreapta credinţă" a fost propusă de pr. Sorin Marinescu, de la Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Brăila, care a arătat că "motivul pentru care a fost aleasă această temă este dorinţa de a înţelege Taina Sfântului Botez dintr-o perspectivă amplă, integratoare: pe de o parte, este necesară cunoaşterea elementelor doctrinare legate de Taina Sfântului Botez, iar pe de altă parte, cunoaşterea elementelor pastoral-misionare şi respectarea normelor canonice şi liturgice privind Taina Sfântului Botez". Au urmat discuţii privind problemele cu care se confruntă familia creştină astăzi, în această societate tot mai secularizată, dar şi despre rolul păstorilor şi al părinţilor spirituali, naşii, în creşterea duhovnicească a fiilor duhovniceşti. La finalul discuţiilor a avut loc şi un "moment omagial Fănuş Neagu" prin care s-au evocat personalitatea şi opera marelui scriitor originar din judeţul Brăila, plecat la Domnul în aceste zile.