„Răsună toaca-n cer“, în parohia Rotunda - Liteni

Data: 14 August 2012

Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Rotunda - Liteni, Protopopiatul Fălticeni, a găzduit duminică, 12 august, concursul de toacă "Răsună toaca-n cer". Cei 21 de participanţi din protopopiatele Fălticeni şi Suceava 2, însoţiţi de preoţii parohi, au arătat juriului, condus de stavrofora Marina Ţurcanu, stareţa Mănăstirii Probota din judeţul Suceava, îndemânarea în arta de a bate toaca. Competiţia s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. "Au fost acordate premii şi menţiuni în bani. Ceilalţi copii au primit diplome de participare, concursul fiind sponsorizat de Mănăstirea Probota. Grupul folcloric "Flori de tei" din parohia Gulia-Dolhasca, coordonat de prof. Maria Tătaru, a susţinut un recital de cântări religioase şi o scenetă. Am rămas impresionaţi de costumele naţionale purtate de aceşti copii şi tineri, dar şi de talentul lor. La final, toţi concurenţii au participat la o agapă frăţească", a relatat pr. paroh Mihai Ursuleasa. (C.C.)