„Răsunet în poiana lui Mihai“
Consiliul Judeţean Gorj, împreună cu Şcoala Populară de Artă, Muzeul judeţean ,,Alexandru Ştefulescu" (prin Secţia de Istorie şi Arheologie) şi Şcoala Populară de Artă au organizat la finele săptămânii trecute o evocare cultural-istorică a marelui domnitor Mihai Viteazul, intitulată sugestiv "Răsunet în poiana lui Mihai". Evenimentul a avut loc în localitatea gorjeană Schela. Din program nu a lipsit nici slujba de Te Deum oficiată de un sobor de preoţi gorjeni. În drumul său către Transilvania, pentru desăvârşirea unirii Ţărilor Române, la 1600, Mihai Viteazul a poposit în localitatea Schela, din judeţul Gorj. Locul a fost marcat prin ridicarea unui frumos monument din piatră. Şi în acest an manifestările, programate pe durata a două zile, cuprind recitaluri de muzică şi poezie la Poiana lui Mihai, vizionări de filme istorice şi un parastas închinat voievodului Mihai şi ctitorilor monumentului, alocuţiuni evocatoare, depuneri de coroane, precum şi spectacole de muzică şi poezie patriotică dedicată evenimentului. Legenda spune că aici a poposit oastea domnitorului în drumul ei spre Ardeal. (Marius Stoichiţoiu)