Rata de absorbţie a fondurilor europene ar putea creşte cu 5%
Ministrul fondurilor europene, Aura Răducu, apreciază că rata absorbţiei fondurilor europene ar putea creşte cu 5 puncte procentuale dacă se aprobă proiectele retrospective care sunt în prezent în evaluare la nivelul Autorităţilor de Management „şi vor fi solicitate la rambursare sumele aferente proiectelor aprobate”. Potrivit unui comunicat al MFE, citat de Agerpres, Autorităţile de Management ale POS Mediu, POS Transport, POSCCE şi POSDRU au analizat până în prezent 1.561 de proiecte, din care au fost aprobate 40, în valoare totală de aproximativ 541 milioane de euro (contribuţie UE de aproximativ 464 milioane de euro). De asemenea, alte 33 de proiecte se află în procesare/evaluare/aprobare, valoarea totală depăşind 630 milioane de euro (contribuţie UE de aproximativ 520 milioane de euro). „Căutăm, în continuare, soluţii pentru a identifica mai multe proiecte retrospective astfel încât să putem atrage cât mai mult din finanţările UE ce au rămas neutilizate pentru perioada 2007-2013”, a mai afirmat Răducu. Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene era de 63,48% la finalul lunii februarie, iar cea efectivă de 58,86%, pe cadrul financiar 2007-2013.