Rata șomajului, în scădere
La sfârșitul lunii aprilie, rata șomajului la nivel național a fost de 5,12%, mai mică cu 0,25 puncte procentuale față de cea din luna precedentă și cu 0,02 pp față de cea din aprilie 2014, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, într-un comunicat citat de Agerpres. Numărul total al șomerilor înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, în luna aprilie 2015, era de 463.247, fiind cu 22.631 de persoane sub nivelul din martie. Numărul șomerilor indemnizați a scăzut față de luna precedentă cu 15.478 de persoane, la data de 30 aprilie 2015 fiind înregistrați 97.392 de șomeri incluși în această categorie. Numărul șomerilor neindemnizați era de 365.855 persoane, cu 7.153 mai puține persoane față de luna precedentă. În funcție de vârstă, cel mai mare număr de șomeri a fost înregistrat pe grupa 40-49 de ani, respectiv 135.208 persoane, urmată de 30-39 de ani (104.235 persoane), cei mai puțini șomeri fiind înregistrați în grupa de vârstă 25-29 de ani (38.622 persoane). Șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați (80,43%). Cele mai ridicate niveluri ale ratei șomajului sunt în județele: Teleorman (11,05%), Vaslui (10,98%), Mehedinți (9,68%), Dolj (9,13%), Buzău (9,08%), Galați (8,94%) și Alba (8,17%). (Oana Nistor)